Extragerile Loteriei Fiscale, GREȘITE. Ce vină are Ministerul Finanțelor

Publicat: 16 11. 2015, 17:07

Astfel, cele șase extrageri de la Loteria bonurilor fiscale sunt ilegale, iar sumele anunțate nu sunt cele corecte, scriu cei de la B365.ro.

Potrivit Ordinului ministrului Finanțelor Publice 417, din aprilie 2015, prima cifră extrasă din urnă pentru determinarea sumei de pe bonul câștigător este cifra unităților, apoi cifra zecilor și apoi cifra sutelor.

Or, la fiecare extragere, Ministerul Finanțelor a aprobat o extragere greșită, de fiecare dată prima cifră extrasă fiind cea a sutelor.

La prima extragere, cea în care a fost considerat câștigător un bon din 7 februarie, de 6 lei, 18.215 persoane au revendicat premiul. Astfel, din fondul maxim de câștiguri de 1 milion de lei s-a împărțit tuturor și fiecare a primit în jur de 50 de lei. Potrivit legii, bonul câștigător ar fi fost unul cu valoarea de 600 de lei.

Pană în prezent au avut loc șase extrageri la Loteria fiscală, pe 13 aprilie, 28 iunie, pe 19 iulie, 16 august, 20 septembrie și 18 octombrie. În 13 aprilie, concursul a avut peste 18.000 de premii a câte 54 de lei fiecare, după care regulile loteriei bonurilor fiscale au fost schimbate astfel încât, atunci când mai mult de 100 de persoane revendică premii, să aibă loc o a doua extragere pentru a determina maximum 100 de câștigători. Premiul de un milion de lei se împarte între cei 100 de câștigători.

Lista bonurilor „câștigătoare”

13 aprile: bon de 6 lei din7 februarie

28 iunie: bon de 135 lei din 23 mai

19 iulie: bon de 509 lei din 1 iunie

16 august: bon de 364 lei din 23 iulie

20 septebmrie: bon de 320 lei din 5 august

18 octombrie: bon de 274 lei din 16 septembrie.
– See more at: http://www.b365.ro/extragerile-loteriei-bonurilor-ilegale-cum-au-fost-inlocuite-sutele-cu-unitatile-la-extrageri_240962.html#sthash.7vSfkOxh.dpuf