Georgescu, despre eventuala numire în funcția de premier: Discuțiile și decizia, după al doilea tur

Publicat: 05 11. 2014, 18:05
Actualizat: 16 12. 2014, 02:23

„Sunt onorat de propunerea domnului Victor Ponta. Am colaborat foarte bine cu domnul Victor Ponta în anul 2012, când am făcut parte din Guvernul condus de domnia sa. Discuții și o decizie – desigur, după al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie 2014”, afirmă Georgescu, într-o declarație de presă transmisă de BNR.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, după ședința coaliției, că l-a propus pentru a-i urma în funcția de la Palatul Victoria pe Călin Popescu Tăriceanu, considerându-l cea mai bună soluție. Ponta a mai precizat, ca variante de premier tehnocrat, pe viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, dacă vor fi probleme de ordin economic sau fiscal, sau pe George Maior, directorul SRI, dacă vor fi probleme de securitate.

Victor Ponta, candidatul alianței PSD-UNPR-PC, a obținut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, urmat de Klaus Iohannis (ACL), pentru care au votat 30,37% dintre alegători.