Guvernul japonez aprobă al doilea program de stimulare a economiei într-o lună, de 11 miliarde de dolari

Publicat: 01 12. 2012, 18:21
Actualizat: 17 02. 2016, 12:20

Guvernul japonez a aprobat a doua rundă de măsuri de stimulare în decurs de o lună, în valoare de 11 miliarde de dolari, premierul Yoshihiko Noda încercând să impulsioneze economia înainte de alegerile generale din decembrie, informează Mediafax, citând Financial Times.

Măsurile, finanțate din fonduri de rezervă ale Executivului, includ activități de reconstrucție în regiunile afectate de cutremurul din martie 2011, susținerea pieței muncii și a companiilor mici, care duc lipsă de lichidități.

Valoarea programului este aproape dublă față de un pachet de măsuri anunțat la sfârșitul lui octombrie, destinat în special lucrărilor de reconstrucție.

Măsurile de stimulare au fost aprobate în condițiile în care Japonia este în pragul unei recesiuni tehnice, a cincea din ultimii 15 ani, producătorii reducând producția din cauza scăderii vânzărilor și înrăutățirii perspectivelor de profit.

PIB-ul Japoniei s-a contractat cu 0,9% în perioada iulie-septembrie, principalul factor negativ pentru economie fiind declinul exporturilor, iar analiștii anticipează că tendința negativă va continua a ultimul trimestru al anului.