Guvernul majorează, din august, prin ordonanță, salariile demnitarilor. Cât vor câștiga Iohannis și Ponta

Publicat: 08 07. 2015, 15:52

This browser does not support the video element.

Indemnizațiile lunare ale președintelui, prim-ministrului, miniștrloe, președinților Parlamentului, șefului ICCJ, șefilor de servicii de informații vor fi majorate din august, în baza unei ordonanțe de Guvern,a anunțat premierul interimar Gabriel Oprea, precizând că își asumă răspunderea pentru această creștere.

Cele mai mari salarii le vor avea președintele României, președintele ICCJ, prim-ministrul și președinții celor două camere ale Parlamentului.

„Nu ne putem preface că este normal ca un președinte un președinte de țară europeană să primească la sfârșitul lunii aproximativ 1500 de euro”, a declarat Oprea, adăugând că  „am avut miniștri cu salarii mai mici decât subordonații lor”.

Creșterea va fi aplicată și miniștrilor. El a precizat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcții de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor crește indemnizațiile.

„Sunt convins că o creștere a salariilor va atrage competența, va genera o profesionalizare a actului administrativ, inclusiv servicii publice mai bune și mai eficiente pentru cetățeni”, a spus Oprea, dând exemplul Justiției care este eficientă și datorită gradului de salarizare mai mare decât în celelate instituții.

Cât privește celelalte salarii din sectorul public, acestea vor fi majorate până la finalul anului. „Până la finalul acestui an vom avea creșteri de salarii în tot sistemul public. Există un proiect pregătit de ministerul muncii care în cel mai scurt timp va deveni lege, astfel încât fiecare angajat la stat să primească un salariu corect în raport cu munca și responsabilitățile sale”, a spus Oprea.

Premierul interimar a susținut că salarizarea personalului din sectorul public nu este un act populist, „ci o exigență în conformitate cu statutul actual al României”.

Ce salarii vor avea demnitarii

 Indemnizațiile președintelui, prim-ministrului și președinților celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remunerație acordată și șefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale.

Miniștrii și alte categorii de demnitari, inclusiv șefii serviciilor de informații, vor primi o indemnizație lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluși și consilierii prezidențiali, care au rang de ministru.

Întrebat ce părere are despre intenția Guvernului de a mări salariile miniștrilor prin ordonanță, președintele Klaus Iohannis a spus că i se pare o intenție înțeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziția acestuia în stat.