În 2018, Rusia se așteaptă la primul excedent bugetar din ultimii șapte ani

Publicat: 15 05. 2018, 15:39

Potrivit agenției ruse TASS, pe 2018 estimările inițiale ale Ministerul de Finante rus prevedeau un deficit de 23.07 miliarde dolari (1.4% din PIB), cu cheltuieli de 263.28 miliarde dolari și cheltuieli de 286.35 dolari.

De asemenea, pe 2019 previziunile arătau încasări de 269.54 miliarde dolari și cheltuieli de 284.62 miliarde, iar pe 2020 erau estimate venituri de 269.54 miliarde și 298.83 miliarde dolari. Însă este de așteptat ca și aceste cifre să fie revizuite.

Prețul barilului de petrol West Texas Intermediate a ajuns vineri în jurul cifrei de $70.50 (aflându-se într-o ușoară scădere), în principal datorită ieșirii Statelor Unite din acordul nuclear, precum și datorită tensiunilor dintre Iran și Israel.

Veniturile bugetare rusești, precum și evoluția rublei, depind într-o manieră covârșitoare de prețul barilului de petrol. Rusia și-a conceput bugetul luând în calcul un preț de 50 USD per paril. Însă potrivit estimărilor analiștilor Geopoliticalfutures, pentru a se afla, într-adevăr, pe excedent bugetar, prețul barilului trebuie să fie de minimum $68. Preț care rămâne de văzut dacă se va păstra tot restul anului. Chiar și în eventualitatea în care acest lucru se va întâmpla, cifra de $68 este departe de pragul $90-$100, la care s-a aflat frecvent în intervalul decembrie 2009-august 2014 și care a coincis cu o perioadă de creștere a influenței rusești pe plan regional.

Conform datelor din 2016 (cele mai recente) ale Administrației Informațiilor din Energie (AIE), bugetul Federației Ruse depinde în proporție de 36% de exportul de resurse energetice, petrolul și produsele derivate fiind cele mai importante dintre ele, adică în jur de 54% din totalul încasărilor din energie.

Rusia a întâmpinat probleme bugetare foarte serioase în ultimii ani datorită efectului cumulat al sancțiunilor economice și al scăderii prețului barilului. Fondul de Rezervă, care cândva totaliza 137.3 miliarde dolari, a fost complet epuizat, Moscova văzându-se nevoită să apeleze la Fondul Național pentru Beneficii Sociale (NWF), conceput inițial să susțină fondul de pensii rusesc. Cu toate astea, rezervele financiare rusești au crescut în ultimele luni, în momentul de față fiind estimate în jurul cifre de 460 miliarde dolari.