Liviu Pop: Există o intenție de cumpărare a Grupului Mechel România din partea unei firme din Italia

Publicat: 01 10. 2012, 11:34
Actualizat: 21 03. 2019, 22:18

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, luni, că o firmă din Italia și-a exprimat intenția de cumpărare a Grupului Mechel România, cu menținerea profilului de activitate pentru cele cinci combinate care vor fi scoase la vânzare, transmite corespondentul Mediafax.

Liviu Pop a declarat, luni, la finalul unei întâlniri la Prefectura Cluj cu prefectul Ioan Vușcan, că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentantul rus al Grupului Mechel România a rezultat că din vânzarea celor cinci combinate din România se dorește obținerea a 150 de milioane de dolari.

„Grupul Mechel vrea să vândă cele cinci combinate din România cu 150 de milioane de dolari. Vânzarea care se va face va duce la continuarea activității, ei nu doresc să închidă cele cinci combinate din România. Din datele pe care le am, deja există o intenție de cumpărare din partea unei firme din Italia care ar vrea să cumpere Grupul Mechel din România, dar sunt discuții preliminare. Urmează ca ei să vină cu precizări din acest punct de vedere. Din discuțiile cu reprezentantul rus al Grupului Mechel România, vânzarea se face în direcția menținerii activității și a profilului fără schimbare de destinație”, a spus Pop.

Potrivit acestuia, o primă întâlnire între Grupul Mechel România și firma din Italia va avea loc în cursul săptămânii viitoare.

În ceea ce privește combinatul Mechel Câmpia Turzii, Pop a spus că acesta va intra în conservare și nu se va tăia niciun utilaj pentru a-l duce la fier vechi.

„Rușii doresc conservarea tuturor activelor de acolo, în așa fel încât în momentul în care se face vânzarea viitorul proprietar să decidă dacă vrea să continue activitatea cu utilajele de acolo sau nu”, a afirmat ministrul delegat pentru Dialog Social.

Prefectul Ioan Vușcan a declarat, la rândul său, că la sfârșitul lunii octombrie va efectua o deplasare în China pentru a discuta o posibilă investiție la Câmpia Turzii, într-o fabrică de tractoare.

Grupul metalurgic rus Mechel a scos la vânzare numeroase active, inclusiv uzinele deținute în România, și dorește să obțină potrivit Kommersant.ru 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Târgoviște, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila și Ductil Steel.

Grupul vrea 46 milioane dolari pentru Mechel Târgoviște, 33 milioane de dolari pentru Mechel Câmpia Turzii, 32 milioane dolari pentru Laminorul Brăila, respectiv 39 milioane dolari pentru Ductil Steel.

Mechel a scos la vânzare numeroase active pentru a-și reduce datoriile și a finanța un proiect minier, printre acestea numărându-se companiile controlate prin firma Eastern European Steel Division SRL, care coordonează activitățile grupului în România.

Grupul este prezent în România din 2002 și deține Mechel Târgoviște, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oțelu Roșu și Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila și Mechel Reparații Târgoviște.

Mechel a redus în ultima perioadă producția și forța de muncă la Câmpia Turzii, din cauza cererii reduse pentru produsele combinatului. Mechel Câmpia Turzii a început, în luna iunie, disponibilizarea colectivă a 800 de angajați, în trei etape, procesul urmând să se încheie în cursul lunii septembrie.

Astfel, la Mechel Câmpia Turzii ar urma să mai rămână doar 238 din cei 1.050 de angajați.

Premierul Victor Ponta i-a cerut în urmă cu două săptămâni ministrului Economiei să verifice rapid dacă Mechel și-a respectat angajamentele la combinatul de la Câmpia Turzii, ministrul delegat Liviu Pop anunțând însă deja, la jumătatea lunii septembrie, că a fost verificat contractul de privatizare, iar concluzia este că acesta a fost respectat.

Contractul de privatizare a combinatului de la Câmpia Turzii a fost încheiat în 2003.

Sindicatul de la Mechel Câmpia Turzii i-a cerut premierului Victor Ponta, într-o scrisoare, ca prin intermediul instituțiilor statului să monitorizeze activitatea combinatului și să stopeze tăierea și înstrăinarea utilajelor, pentru evitarea închiderii acestuia.