Lovitură de grație de la Uniunea Europeană pentru Shein, Temu și AliExpress. De când vor fi taxate în plus coletele cu o valoarea mai mică de 150 de euro
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au căzut de acord vineri cu impunerea unei taxe vamale de 3 euro pentru coletele cu valoarea sub 150 de euro. Măsura ar urma să intre în vigoare din luna iulie a anului următor. România are deja o taxă suplimentară de 25 de lei pentru toate coletele comandate de pe platformele din China, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.
Taxa convenită de miniștrii de Finanțe din UE este o măsură temporară care va rămâne valabilă până în 2028, atunci când vor fi impuse taxe vamale tuturor mărufilor importate în blocul comunitar, indiferent de valoarea lor. Noua taxă îi va afecta cel mai tare pe retailerii online care trimit produse din China, cum ar fi Shein, Temu sau AliExpress în condițiile în care anul trecut, aproximativ 4,6 miliarde de colete cu valoarea de sub 150 de euro au intrat pe piața din Uniunea Europeană. Cifra este de două ori mai mare decât în 2023 și de trei ori mai mare decât în 2022.
„Această măsură temporară vine ca urmare a faptului că astfel de colete intră în UE fără taxe vamale, ducând la o concurență incorectă pentru vânzătorii din blocul comunitar, riscuri de sănătate și de siguranță pentru consumatori, nivel ridicată de fraudă și temeri privind mediul”, se arată în comunicatul Consiliului European.
Noile reglementări ar urma să combată fraudele și să evite importurile care sunt declarate cu valoare subestimată în declarațiile vamale pentru a evita plata taxelor. De asemenea, exceptarea coletelor mici de la plata taxelor vamale îi determină pe importatori să împartă comenzile mai mari în colete mai mici atunci când sunt trimise în Uniunea Europeană. Deși planul inițial al UE era să introducă taxa abia din 2028, miliardele de colete provenite din China au declanșat reacții din partea companiilor și au pus presiuni pe politicieni de a acționa mai rapid.
Taxa pe coletele din China intră în vigoare în România de la 1 ianuarie
Veștile mai puțin bune pentru românii iubitori de shopping online pe platformele din China a venit ceva mai devreme. Taxa fixă de 25 de lei pentru toate coletele sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene face parte din pachetul 2 de măsuri al Guvernului Bolojan, care a fost aprobat. Legea a fost atacată de AUR la CCR, dar Curtea Constituțională a decis să respingă obiecția de neconstituționalitate iar legea va merge la promulgare.
RECOMANDAREA AUTORULUI: