Moise Guran, despre criticile guvernatorului BNR la adresa Codului Fiscal: „Isărescu a cedat sau a făcut un deal la nivelul Băncii Centrale Europene”

Publicat: 05 08. 2015, 17:40

În ceea ce privește criticile la adresa Codului Fiscal, venite din partea guvernatorului BNR, jurnalistul Moise Guran consideră că „Isărescu a cedat sau a făcut un deal la nivelul Băncii Centrale Europene cu o presiune venită și dinspre Comisia Europană, și eventual via Cotroceni, astfel încât România să nu riște deficite mari”, având în vedere ce se întâmplă în Grecia.

Guran spune că „Isărescu a jucat târziu o carte” și că, „din păcate, discuția e politică de acum încolo”.

„Eu cred că guvernatorul Isărescu a cedat sau a făcut un deal, la nivelul Băncii Centrale Europene, cu o presiune venită și dinspre Comisia Europeană, eventual via Cotroceni, astfel încât România să nu riște deficite mari în condițiile în care vezi ce se întâmplă în Grecia și, atunci, au zis ‘nu mai avem nevoie și de România, stați potoliți acolo. Faceți TVA cât vă spunem noi”. Ceea ce este greșit. Mi s-a părut că Isărescu a jucat târziu o carte, într-un context…Guvernul și-a asumat Codul Fiscal, păi atunci mai departe ține și cheltuielile de așa manieră încât să te încadrezi cu Codul Fiscal, iar în caz de nevoie, să fii capabil să reduci cheltuielile. Isărescu cred că era un bun prim-ministru acum zece ani. De ce să nu faci o reformă în domeniul administrativ care să îți permită ție, Guvern, să reduci cota de TVA pe care o dai către comunitățile locale, dacă cresc cheltuielile salariale?”, a mai spus Guran, potrivit realitatea.net.