MONEDA EURO atinge un nou maxim istoric în fața leului, în ziua în care România intră în stare de urgență

Publicat: 16 03. 2020, 13:08
Actualizat: 16 03. 2020, 13:23
Pandemia de COVID-19 provoacă o criză economică | Sursă Foto: Mediafax Foto

Moneda euro a atins luni, 16 martie, un nou maxim istoric, trecând pentru prima dată de pragul de 4,82 lei.

Banca Națională a anunțat luni un curs oficial de 4,8242 lei/euro, în creștere cu 0,14 procente față de cotația de vineri.

Anteriorul maxim istoric fusese atins cu exact o săptămână în urmă. Atunci moneda euro a fost cotată de către BNR la 4,8184 lei, de la maximul precedent de 4,8127, atins vineri, 28 februarie.

Moneda națională a pierdut progresiv teren de la începutul anului, când euro era cotat de BNR la 4.7789 lei/euro (3 ianuarie 2020).

Ce spune BNR despre prăbușirea leului

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat luni, la GÂNDUL LIVE,că nu ar trebui să ne panicăm în legătură cu economia, puternic afectată de criza coronavirusului. De asemenea, Suciu avertizează că „nu avem resurse nelimitate” și abordăm problemele financiare cu precauție.

„Să nu uităm că nu avem resurse nelimitate. Există o tendință de a solicita totul acum, ca și cum acum ar fi un vârf. Suntem de abia la începutul unei situații. Să nu uităm că până săptămâna trecută totul era normal.

Nu avem resursele Rezervei Federale. Măsurile din SUA vizează piețele financiare. Vorbim de stabilitate relativă. Nu e nevoie de scoaterea de cash, nu e nicio urgență, ne ocupăm ca lichiditatea în piață să fie bine răspândită, nu e nevoie de mai mult cash, nu e nevoie nici din motive de igienă. Faceți plăți online”, a explicat Dan Suciu. Vezi aici DECLARAȚIA integrală a oficialului BNR.