Motivul pentru care G4S a decis să renunțe la supravegherea închisorii Guantanamo Bay

Publicat: 12 11. 2014, 17:44

Într-un raport financiar care anunță o creștere cu 4,2% a veniturilor G4S în primele nouă luni ale anului, se mai arată că firma de securitate a vândut divizia US Government Solutions, numele cumpărătorului fiind anonim.

Potrivit Financial Times, vânzarea survine la mai puțin de trei luni după ce G4S a câștigat un contract de 70 milioane lire sterline pe cinci ani, pentru supravegherea unităților de la Guantanamo Bay, unde se află încarcerați 149 de suspecți de terorism, care nu au fost acuzați de nicio încălcare a legii.

G4S a precizat că vinde această divizie a afacerii sale deoarece, în calitate de companie străină, „guvernul american nu îi permite să aibă niciun control asupra operațiunilor sale”.