Noi tarife pentru apelurile internaționale în Spațiul Economic European. De ce schimbări vor avea parte clienții Telekom Romania

Publicat: 25 03. 2019, 11:03
Actualizat: 25 03. 2019, 18:45

Tarifele reglementate vor fi de 0,226 euro/minut, TVA inclus, respectiv 0,071 euro/SMS, TVA inclus. În cazul în care clienții Telekom Romania beneficiază în prezent de tarife mai mici decât aceste tarife reglementate, tarifele mai mici se mențin.

Minutele internaționale incluse în abonament, disponibile către Zona 1 și Zona 2, vor putea fi utilizate în continuare către destinatiile fixe și mobile din zonele respective, dar și către Zona SEE. De asemenea, minutele internaționale incluse în abonament, disponibile către UE, SUA și Canada, vor putea fi în continuare utilizate de clienți către destinațiile fixe și mobile din zonele respective, dar și către zona SEE.

De noile tarife vor beneficia atât clienții care utilizează cartela preplătită, cât și cei care au abonament.