O greșeală de un milion de euro la Timișoara

Publicat: 08 08. 2015, 19:52
Actualizat: 02 09. 2019, 20:00

Proiectul privind reabilitarea Colegiului Național C.D. Loga, întocmit în 2008 și care a zăcut câțiva ani prin sertare, conține o greșeală care a făcut ca lucrările să fie blocate.

Proiectul, care prevede obținerea de fonduri europene, a primit undă verde anul trecut, iar în toamnă au început lucrările. Însă la scurt timp, după ce au fost reparate jumătate de acoperiș și fațada, constructorul s-a oprit după ce s-a descoperit că în documentație s-a strecurat o greșeală.

Reprezentanții firmei care se ocupă de reabilitare spun că unul din motivele pentru care au oprit lucrările este că în proiectul de construcție nu sunt incluse toate cele patru niveluri ale clădirii, potrivit digi24.ro.

„Erau cuprinse doar două etaje în loc de patru, cantități multe lipsă, soluții lipsă. Vă dau un exemplu: parchetul e de 125 de metri pătrați și toată clădirea are vreo 2.500. Gletul era 4.000 de metri pătrați, zugrăveala 15.000, deci astea merg în paralel. Măcar să fi fost la fel și în realitate sunt vreo 20.000 toată clădirea”, spune managerul firmei de construcții.

Reprezentanții Primăriei Timișoara dau vina pe vechea administrație, care a întocmit documentația proiectului.