O mare companie auto franceză vorbește de o potențială fuziune cu Fiat Chrysler

Publicat: 19 03. 2019, 16:20
Actualizat: 27 03. 2019, 15:51

„În cazul lor, dar și al altora, planetele s-ar alinia”, a declarat Robert Peugeot, întrebat de obiective pentru achiziții sau fuziuni.

Fiat Chrysler a refuzat să comenteze.

Acțiunile producătorului italian-american au crescut cu 5,2%, în timp ce Peugeot a câștigat 2,7%.

Declarațiile vin pe fondul informațiilor că directorul executiv al companiei Carlos Tavares este deschis negocierilor și că Fiat, General Motors și Jaguar Land Rover ar putea fi parteneri ideali.

Noul șef al Fiat Chrysler, Mike Manley, care a preluat conducerea după ce Sergio Marchionne a murit anul trecut, a declarat că în această lună, producătorul de mașini a fost deschis în a urmări alianțe și oportunități de fuziune, dacă acestea constituie oportunități de dezvoltare pentru viitor. Compania este adesea citată ca un posibil candidat pentru fuziuni, datorită expunerii sale puternice pe piața nord-americană și a mărcilor sale recunoscute: Jeep, RAM și Maserati.

Cu toate acestea, investitorii și analiștii sunt precauți în a paria pe o fuziune iminentă, având în vedere potențialele riscuri.