O primărie din țară anunță trecerea la AUSTERITATE: Anulăm Zilele Comunei pentru a direcționa fondurile către investiții esențiale

Publicat: 08 08. 2025, 19:50
Actualizat: 08 08. 2025, 19:55

Primăria unei comune din țară a anunțat că va anula festivalul dedicat „Zilelor Comunei”. Motivul: În contextul actual, marcat de măsurile de austeritate, primăria trebuie să direcționeze fondurile către investițiile esențiale. 

Primarul, viceprimarul și membrii Consiliului Local din comuna Feldru, Bistrița-Năsăud, au decis împreună să nu mai organizeze evenimentul „Zilele Comunei Feldru”, potrivit Radio Șomeș.

„În perioada următoare, eforturile noastre se vor concentra pe finalizarea și implementarea următoarelor investiții. Ne dorim ca fiecare investiție să contribuie concret la modernizarea localității și la creșterea calității vieții în Feldru și în Nepos.Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!”, se arată pe pagina primăriei Feldru.

Primăria comunei este acum mai preocupată cu proiecte prioritare, precum dezvoltarea durabilă a localității, modernizarea infrastructurii și creșterea nivelului de trai.  Eforturile Primăriei Feldru se vor concentra pe:

  • Finalizarea celor două tronsoane de asfaltări în Feldru și a rețelei de canalizare din satul Nepos
  • Finalizarea căminului cultural din Feldru, un spațiu esențial pentru viața culturală a comunității
  • Amenajarea pieței agroalimentare pentru susținerea producătorilor locali
  • Construirea terenului sintetic de sport din Feldru
  • Realizarea unui parc fotovoltaic pentru producerea de energie verde
  • Modernizarea drumurilor agricole din Feldru și Nepos
  • Montarea camerelor de supraveghere și a semafoarelor pentru siguranța rutieră
  • Amenajarea stațiilor de încărcare pentru mașini electrice
  • Implementarea altor proiecte de impact pentru comunitate

Nu toate comunele sunt la fel. Recent, Primăria  Târgu Logrești din Gorj (o comună de 2.300 locuitori) a cheltuit 59.000 de lei pentru o seară cu spectacole dedicată „zilelor comunei”, unde cântărețul de manele Florin Salam a concertat timp de 30 de minute. Vedeta a fost plătită cu 10.000 de lei, transmite, transmite Digi 24.

Mai mulți localnici întrebați de corespondenții Digi24 s-au plâns de prestația primăriei:

– „E cam mult că uite noi n-avem apă, n-avem canalizare, n-avem pe unde stăm noi pe acolo pe uliță în sus. Impozitul poate plătesc pe ulița aia cel mai mult. Dar facilități nu”

„- Trăim numai cu minciuni! Se laudă că fac… Până îi votezi, după aia…”,


Sursa Foto: YouTube

Autorul recomandă: Cât costă o sticlă de APĂ la UNTOLD 2025. Programul complet al evenimentelor și prețurile la care vă puteți aștepta