OMV Petrom va transforma în depozit de țiței o parte din instalațiile Arpechim

Publicat: 13 08. 2013, 14:08
Actualizat: 11 12. 2013, 05:56

OMV Petrom (SNP) va transforma o parte din instalațiile rafinăriei Arpechim Pitești, aflată în conservare, într-un depozit de țiței, a declarat marți, într-o conferință de presă, directorul general al companiei petroliere, Mariana Gheorghe.

„Activitatea la Arpechim s-a oprit. Repoziționăm o parte din activele de acolo ca terminal pentru țiței și produse petroliere. Ele vor trebui autorizate ca depozit de produse petroliere”, a afirmat Gheorghe.

În februarie, Gheorghe afirma că rafinăria va fi demolată dacă nu va fi găsit un cumpărător.

Rafinăria Arpechim, pe care OMV, acționarul majoritar al Petrom, nu o consideră un activ de bază, livrează materie primă pentru combinatul chimic de stat Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), aflat în insolvență.

Cele două companii și-au anunțat marți rezultatele obținute în primul semestru.

Astfel, profitul net al grupului Petrom a urcat cu 18% în primul semestru, la 2,393 miliarde lei (545 milioane euro), însă vânzările au coborât cu 5%, la 11,576 miliarde lei (2,636 miliarde euro), în special din cauza scăderii vânzărilor de țiței comparativ cu perioada similară a anului trecut, care a fost influențată de oprirea planificată a rafinăriei Petrobrazi.

Oltchim a avut în primul semestru pierderi de 147,4 milioane lei, mai mici față de cele de 182,2 milioane lei din aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care gradul de utilizare a capacităților de producție a fost de doar 18%, la jumătate față de prima jumătate a anului 2012, din cauza lipsei capitalului de lucru.