PETROM, vedeta OMV. „Performanța noastră financiară reflectă povara fiscală mai mare”

Publicat: 13 05. 2014, 10:29
Actualizat: 05 11. 2019, 14:35

Compania a raportat pentru primul trimestru din 2013 vânzări de 5,78 miliarde de lei și un profit net de 1,33 miliarde de lei.

„Performanța noastră financiară din T1/14 reflectă povara fiscală mai mare și mediul de piață deteriorat. Cererea scăzută pe piețele de gaze, electricitate și combustibili, împreună cu marjele de rafinare mai mici au fost doar parțial compensate de inițiativele de excelență operațională și management al costurilor în toate diviziile de activitate”, a declarat, într-un comunicat, Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom.

În perioada analizată, numărul angajaților OMV Petrom a scăzut cu 6%, de la 20.790 la 19.509 persoane.

Petrom a generat în primul trimestru aproape jumătate din profitul grupului austriac OMV

Profitul OMV înainte de dobânzi și taxe, ajustat pentru elemente nerecurente și efecte de inventar la rafinării a scăzut cu 21%, de la 849 milioane de euro anul trecut la 668 milioane de euro, se arată într-un raport al grupului.

Petrom a adus o contribuție de 328 milioane de euro la rezultatul OMV, în declin cu 9% comparativ cu 360 milioane de euro în primul trimestru din 2013.

Rezultatul grupului austriac a fost influențat negativ de costurile mai ridicate înregistrate din depreciere și activitatea de producție în Norvegia și România, de presiunea constantă pe marjele de pe piața gazelor naturale, precum și de climatul dificil de pe segmentul de înmagazinare. Rezultatul mai slab al diviziei de rafinare și distribuție reflectă marja redusă și impactul procesului de vânzare a complexului de rafinare Bayernoil, tranzacție care ar urma să se încheie în trimestrul al doilea.

Câștigul înainte de taxe și dobânzi al OMV a scăzut cu 46% în primele trei luni ale anului, de la 1,26 miliarde de euro anul trecut la 675 milioane de euro, în timp ce Petrom a adus 327 milioane de euro la acest rezultat, cu 7% mai puțin comparativ cu 351 milioane de euro în primul trimestru de anul trecut.

Profitul net atribuibil acționarilor a scăzut cu 62% în intervalul analizat, de la 786 milioane de euro la 301 milioane de euro.

Vânzările grupului au coborât cu 9% în primul trimestru, de la 10,78 miliarde de euro la 9,82 miliarde de euro.

OMV Petrom (SNP) a înregistrat în perioada ianuarie-martie vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, și un profit net de 1,07 miliarde de lei, în scădere cu 19%, a anunțat marți compania.

Compania a raportat pentru primul trimestru din 2013 vânzări de 5,78 miliarde de lei și un profit net de 1,33 miliarde de lei.