Rabla pentru electrocasnice, o nouă sesiune de sărbători. Ce buget este alocat și care sunt schimbările anunțate de ministrul demis al Mediului

Publicat: 04 11. 2021, 16:59

This browser does not support the video element.

Românii se vor putea înscrie la o nouă sesiunea a programului Rabla pentru electrocasnice, după ce au rămas fonduri din prima rundă a ediției din acest an, a anunțat ministrul demis al Mediului, Tánczos Barna.

Oficialul de la Ministerul Mediului a anuțat, joi, într-o conferință de presă, că o a doua sesiune a programului va fi lansat, cel mai probabil, în ultima săptămână din luna noiembrie, astfel încât cei care se înscriu să poată valorifica voucherele în magazine în luna decembrie, de sărbătorile de iarnă.

Rabla pentru Electrocasnice – sau, oficial – Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic –  fost lansat de Administrația Fondului pentru Mediu în 14 mai și, după cele trei etape, au fost aprobate aproape 200.000 de vouchere.

Tánczos Barna a precizat că, datorită sistemeler informatice implementate, toate programele lansate anul acesta au fost de succes. „ Toate programele pe care le-am lansat anul acesta au fost de succes, au fost derulate în mod corespunzător. Cel mai important pe care l-am modernizat și derulat a fost Rabla pentru electrocasnice, care continuă anul acesta cu o nouă sesiune de sărbători, să zic. În luna decembrie vom avea o nouă sesiune, din fondul care ne-a rămas la dispoziție, de 34 de milioane de lei, vom finanța o nouă sesiune, practic în aceleași condiții, se înscriere în program, de creare a conturilor pentru persoanele care nu au participat în noua sesiune și de bifare a acelor aparate electrocasnice care sunt de interes pentru cetățeni”, a spus ministrul demis al Mediului.

Potrivit lui Tanczos Barna, singura modificare faţă de ediţia precedentă va fi la televizoare, respectiv eficienţa energetică va fi la alt nivel deoarece la prima sesiune a fost unul ridicat şi au fost puţine modele care să se încadreze disponibile în magazine.

Câte aparate s-au cumpărat

Bugetul alocat pentru acest an, așa cum era anunțat la lansare, a fost de 75 de milioane de lei. Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecăruia au fost:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Pentru laptopuri și tablete s-a putut preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală și monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepția latopurilor și tabletelor vechi. De asemenea, pentru mașinile de spălat vase, precum și pentru uscătoarele de rufe s-a putut da la schimb orice echipament vechi inclus în program.

În total, potrivit datelor publicate de Administrația Fondului pentru Mediu, din totalul de 198.838 de vouchere, cele mai multe au fost la televizoare. Voucherele au termen de valabilitate de 15 zile de la data publicării listei. Bugetul pentru prima etapă se epuizase în mai puțin de 24 de ore.

Etapa I (lista publicată în 24 mai)

În această etapă, au fost aprobate 75.000 de vouchere, astfel:

  • 32.556 vouchere pentru categoria frigidere;
  • 29.407 vouchere pentru mașini de spălat rufe;
  • 13.037 vouchere pentru mașini de spălat vase

Etapa II (lista publicată în 6 iunie)

În această etapă, au fost aprobate 73.358 de vouchere, astfel:

  • 34.158 vouchere pentru televizoare;
  • 22.884 vouchere pentru laptopuri;
  • 16.316 vouchere pentru tablete

Etapa III (listă publicată pe 22 iunie)

În această etapă, au fost aprobate 50.480 de vouchere, astfel:

  •  25.960 vouchere pentru aspiratoare;
  •  14.519 vouchere pentru categoria aparate de aer condiționat;
  •  10.001 vouchere pentru uscătoare de rufe.

Ghidul de finanțare, care include pașii de înscriere și instrucțiuniile de utilizare a aplicației este publicat pe site-ul AFM.