ROBOR la 3 luni a scăzut sub 8%

Publicat: 16 11. 2022, 15:06
Actualizat: 16 11. 2022, 15:07

ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat o nouă scădere și a ajuns la valoarea de 7,96% pe an, după ce marți ajunsese la 7,98%.

De asemenea, indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă a scăzut la 8,15, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 8, 33 pe an, potrivit BNR.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, atunci când Rusia a invadat Ucrainei.