România, cea mai mare creștere economică din UE. Datele publicate astăzi de Eurostat

Publicat: 08 06. 2017, 13:53

În primele trei luni din 2017 față de aceeași perioadă din 2016, România a înregistrat a creștere a PIB-ului de 5,6%, fiind urmată de Slovenia (5%), Letonia și Estonia (4%).

Comparativ cu trimestrul anterior, în primul trimestru de anul acesta, România a avut cea mai mare creștere economică dintre statele membre ale Uniunii Europene, de 1,7%, fiind urmată de Letonia (1,6%), Slovenia (1,5%) și Lituania (1,4%), în timp ce Marea Britanie (0,2%) a raportat cea mai mică creștere.

PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 0,6% atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană, în primele trei luni din 2017, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit estimărilor publicate de Eurostat. În trimestrul anterior, PIB-ul a crescut cu 0,5%, respectiv 0,6%.

Comparativ cu același trimestru al anului trecut, în primele trei luni de anul acesta PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 1,9% în zona euro și cu 2,1% în Uniunea Europeană (UE), după creșterile de 1,8% și 2% din trimestrul anterior.

În primul trimestru din 2017, cheltuielile de consum finale ale gospodăriilor au crescut cu 0,3% în zona euro și cu 0,4% în UE. Exporturile au crescut cu 1,2% în zona euro și cu 1% în UE. Importurile au crescut cu 1,3% în zona euro și cu 1,7% în UE.