Salariații „regelui asfaltului” aflat în arest preventiv își primesc în aprilie prima tranșă din salariile restante pe trei luni din 2012

Publicat: 22 04. 2013, 16:44
Actualizat: 31 07. 2014, 14:40

Salariații Romstrade, companie în insolvență, vor primi în două tranșe, în aprilie și în trimestrul al treilea, salariile restante aferente lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 2012, a anunțat luni administratorul judiciar, citat de Mediafax.

„Deoarece totalul sumelor restante este foarte mare, plata a fost eșalonată în două tranșe. Tranșa unu va fi achitată în cursul lunii aprilie 2013 și va fi limitată la un maxim de 4.000 lei/persoană. Cea de-a doua tranșă va însemna achitarea diferenței și va fi distribuită în trimestrul trei al anului curent. Suma totală distribuită în cadrul acestei prime tranșe de achitare a creanțelor salariale restante este de circa 4,1 milioane lei”, se arată într-un comunicat al Casei de Insolvență Transilvania, administrator judiciar al Romstrade.

Pentru achitarea salariilor restante de a fost accesat Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. La data intrării în insolvență, Romstrade avea 930 de angajați.

„Conform Legii 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, prin această accesare de fond este inclus la masa credală a Romstrade și Fondul de garantare, cu suma corespunzătoare salariilor restante achitate astfel”, se menționează în comunicat.

Romstrade a fost fondată în anul 1994 și are ca asociați pe Nelu iordache (76%) și Gheorghe Cruceru (24%), principalii clienți fiind Aeroportul Internațional Băneasa, CNADNR, DRDP București și Craiova, primăriile Deva, Voluntari și Ploiești, FDFEE Electrica Muntenia, Alpine și Astaldi.

Tribunalul Giurgiu a aprobat în luna decembrie intrarea în insovență a Romstrade la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iași.

Valoarea creanțelor înscrise de creditorii constructorului Romstrade în tabelul preliminar se ridică la 3,37 miliarde lei (765 milioane euro, la cursul de miercuri), fiind admisă suma de 2,91 miliarde lei (661 milioane euro), din care 1,66 miliarde lei (378 milioane euro) sunt creanțe sub condiție.

Printre cei mai mari creditori ai companiei de construcții, conform sumelor admise, sunt BCR (303,5 milioane lei), Astra Asigurări (235,8 milioane lei) și EximBank (166 milioane lei), potrivit datelor CITR. Unul din principalii clienți Romstrade, CNADNR, a cerut 1,3 miliarde lei, fiind acceptată o creanță de 1,08 miliarde lei, din care doar 3,2 milioane lei cu drept de vot și restul sub condiție.

Omul de afaceri Nelu Iordache se află în arest preventiv din decembrie. El a fost arestat într-un dosar în care procurorii anticorupție îl acuză de faptul că, în calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25 de milioane de lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad.

Știrile economice de ultimă oră, de acum și pe Facebook, pe pagina Gândul Financiar