Sistem nou de comandă a taxiurilor pe Aeroportul Henri Coandă. Cum funcționează

Publicat: 22 03. 2013, 19:19
Actualizat: 21 03. 2019, 17:46

Pasagerii care vor ajunge pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” își vor putea comanda taxiuri cu ajutorul unor terminale touch-screen ce vor fi amplasate în următoarele două săptămâni în dreptul ieșirilor din aeroport.

Noul sistem vine în completarea help-desk-urilor instalate în luna februarie și este menit să-i ajute pe călătorii care nu cunosc nicio limbă de circulație internațională.

„Noul sistem vine să-l suplimenteze pe cel vechi, care rămâne valabil, dar care are niște mici probleme pe care ni le-am asumat. De exemplu, cineva care nu vorbește nicio limbă de circulație internațională nu are cum să se înțeleagă cu operatoarele de la companiile de taxiuri”, a declarat pentru gândul Valentin Iordache, director de comunicare al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).

În prezent, la Aeroportul Henri Coandă există două help-desk-uri unde sunt afișate numele companiilor de taximetrie, numărul scurt de telefon și tariful practicat. Călătorii pot comanda o mașină de pe telefonul personal sau de la unul dintre telefoanele grauite puse la dispoziție de CNAB. Indicativul mașinii și numele companiei sunt înscrise pe un bon care este comunicat operatorului care deschide bariera.

„Pe aceste terminale noi cu touch-screen, în loc să sune, apasă pe logo și se generează automat o comandă. Datele sunt transmise în sistem și se eliberează un bon cu numele companiei și indicativul”, ne-a explicat Iordache.

Noul sistem nu va presupune costuri suplimentare pentru compania de aeroporturi, fiind pus la dispoziție de firma selectată să implementeze softurile.

„În momentul de față avem în analiză două variante propuse de două companii cu care colaborăm. Luni, cel târziu marți, vom alege o variantă, iar implementarea va dura în jur de două săptămâni”, a mai precizat directorul de comunicare CNAB.

Până în prezent, s-au făcut peste 22.000 de comenzi la desk-urile instalate la începutul lunii februarie când taxiurile care așteaptau clienți la esplanda de la etajul 1 a terminalului de Sosiri au fost mutate la parter. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a decis la acea vreme și folosirea sistemului de bonuri prin care operatorii de la barieră să fie informați cu privire la indicativele taxiurilor venite să preia clienți.

În ultimele săptămâni, media zilnică a depășit 600 de comenzi, a adăugat Iordache.