”Țeapa” de 40 de milioane de lei dată de Ioan Niculae firmei Petrom

Publicat: 17 08. 2015, 16:42

Grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, în prezent în închisoare, nu a plătit gaze în valoare de 40 de milioane de lei, în trimestrul 2 al acestui an, pe care le-a consumat în fabricile de îngrășăminte deținute, potrivit unor informații din piață, citate de economica.net. InterAgro a lăsat Petrom garanții reale, mobiliare și imobiliare, dar, chiar și sub spectrul executării lor, tot nu a plătit. Potrivit surselor, Petrom a dat în judecată InterAgro, în vederea recuperării  sumelor restante. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București cu numărul 27301/3/2015, în 21 iulie 2015. Prima înfățișare este în 1 septembrie.

Din cauza ”țepei” date de firmele lui Ioan Niculae, Divizia de Vânzare Gaze a Petrom a trecut de la un rezultat pozitiv de 3 milioane de lei, în T1, la o pierdere de 84 de milioane de lei, în T2, mai scrie sursa. În raportul semestrial remis Bursei de către companie, se precizează că motiveele acestei evoluții negative sunt „scăderea sezonieră a volumelor de vânzări și creșterii provizioanelor pentru creanțe restante înregistrate în activitatea de gaze”. Or, exact la aceste provizioane se încadrează restanțele de 40 de milioane de lei InterAgro.

Economica.net mai scrie că Ioan Niculae are și alte datorii mai vechi la OMV, compania care controlează Petrom, dar și la Romgaz. Conform presei economice, Ioan Niculae este al doilea cel mai bogat român, cu o avere de 1,1 miliarde de euro.