Trafic record de pasageri în iunie pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București

Publicat: 23 07. 2014, 19:07
Actualizat: 08 08. 2014, 17:26

Pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa-Aurel Vlaicu – s-a înregistrat un trafic aerian de 3.745.836 de pasageri și 47.943 mișcări de aeronave, în primele șase luni ale acestui an, potrivit CNAB. De fapt, acest record a fost înregistrat pe Aeroportul Henri Coandă, pentru că pe aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu se realizează mai puțin de 1% din acest tranzit, aici desfășurându-se doar trafic de business. „Într-o lună, pe aeroportul Băneasa, traficul de pasageri este de doar câteva zeci, maximum câteva sute de persoane”, au explicat pentru gândul reprezentanți ai CNAB. 

CNAN a anunțat că numărul pasagerilor care au tranzitat cele două aeroporturi din București în primul semestru din 2014 a înregistrat o creștere de aproape 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 8 milioane de pasageri în întreg anul 2014.

„Evoluția numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naționale Aeroporturi București depășește tendința generală înregistrată la nivel european. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creștere accentuată a numărului de mișcări de aeronave, devansând și la acest capitol trendul european. Astfel, în primul semestru al anului 2014, numărul mișcărilor de aeronave pe aeroporturile din București a crescut cu aproape 4% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut”, se arată într-un comunicat de la Compania Națională Aeroporturi București.

Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB) operează în prezent 37 de companii aeriene, care transportă pasageri către 87 de destinații. În anul 2013, pe AIHCB au început să opereze două noi companii aeriene: easyJet Air și Air Serbia, iar, din 2014, Ryanair și Air Baltic au operat primele curse regulate pe Aeroportul Henri Coandă.

Compania Națională Aeroporturi București și-a început activitatea în februarie 2010 și asigură coordonarea operațională și managementul celor două aeroporturi ale Capitalei: Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu.