Transportul cu metroul se scumpește. Noile prețuri stabilite de Metrorex

Publicat: 11 03. 2015, 11:22

Prețul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va crește de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament de o zi va fi majorat de la 6 lei la 8 lei.

Noile tarife sunt incluse în anexa unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru aprobarea tarifelor la călătoria cu metroul.

Măsura, care ar urma să intre în vigoare la 28 martie, va conduce la creșterea veniturilor anuale ale Metrorex cu circa 44 milioane lei și implicit la diminuarea deficitelor de finanțare, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Ultima scumpire a călătoriilor cu metroul datează din august 2012, cea mai mare creștere fiind operată la cartelele de 10 călătorii, care s-au scumpit cu 50%, de la 10 lei la 15 lei.

Un proiect de ordin al ministrului Transporturilor din octombrie 2013 prevedea scumpirea tarifelor pentru călătoria cu metroul cu 25%-33%, creșterea nefiind însă pusă în practică.