Una dintre cele mai mari bănci din lume, prezentă și în România, SE RETRAGE din șase țări din Europa Centrală și de Est

Publicat: 01 04. 2018, 10:20

Potrivit Euroscoop și capital.bg este vorba de șase țări Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova. Surse citate de presa bulgară susțin că OTP este interesată de preluarea activelor Socciete Generale în Europa Centrală și de Est. Un alt potențial cumpărătpr este American Apollo Global Management care însă nuci nu a confirmat, nici nu a infirmat informația. 

Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiar-bancare.  Având mai mult de 148.000 de angajați, cu sedii în 76 de țări, deservește 32 de milioane de clienți în întreaga lume în activități zilnice. 

BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă din România, a raportat pentru 2017 cel mai mare profit din sistemul bancar românesc, câștig record și pentru bancă.

Principalii indicatori financiari ai BRD Groupe Société Générale la 31 decembrie 2017, la nivel consolidat, arată un profit net de 1,41 miliarde de lei, în creștere cu +85,3% față de anul anterior, a anunțat joi conducerea instituției financiare.

„Anul 2017 s-a caracterizat prin redresarea creditării pe fondul avansului creditelor acordate persoanelor fizice cu +6,6% și a celor pentru companii cu +0,9% la sfârșitul lui decembrie 2017, și revenirea pe o traiectorie ascendentă a ratelor de dobândă la lei în septembrie, în contextul inflației în creștere. Banca Națională a României a făcut primii pași spre normalizarea politicii monetare îngustând coridorul simetric de 2 ori în 2017 și mărind rata de politică monetară cu +0,25 pp, la 2%, în ianuarie 2018 și, din nou, la 2,25% în februarie 2018. În acest context, performanța comercială a BRD a continuat să se îmbunătățească”, menționează instituția.

„În 2017, BRD a produs performanțe financiare și comerciale foarte solide și a obtinut rezultate promițătoare în demersul de optimizare a experienței oferite clienților, atât prin modernizarea canalelor digitale, cât și printr-o mai bună calitate a serviciilor. Pe termen mediu, ne vom îndrepta toată atenția spre creșterea calității experienței și satisfacției clienților, accelerând investițiile în digitalizare și continuând să rafinăm modelul de business. În același timp, ne vom păstra angajamentul față de societatea românească, implicându-ne în inițiative sociale semnificative, printr-o serie de proiecte diverse, de la artă și cultură până la inovare și tehnologie”, a declarat François Bloch, Directorul general al BRD Groupe Société Générale