Voinea se dezice de electoRATĂ: „Nu este la mine. Este pe politică fiscală”

Publicat: 18 03. 2014, 17:30
Actualizat: 23 03. 2019, 12:20

Întrebat când va intra în vigoare schema de reeșalonare a ratelor la bancă pentru românii cu venituri de până la 1.600 de lei, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, cel care a venit cu ideea acestui mecanism, a precizat că aceasta se află la Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

„Nu este la mine. Este pe politică fiscală”, a spus Voinea, marți, la o conferință organizată de Institutul Aspen la Banca Națională a României (BNR).

Guvernul a anunțat că va introduce din aprilie o schemă pentru sprijinirea persoanelor care au dificultăți în a-și achita rata la bancă.

Măsura a fost anunțată în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială (BM) de la finele lunii ianuarie.

De acest mecanism vor putea beneficia doar persoanele cu venituri de până la 1.600 de lei și care nu au avut întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor. Ei vor putea cere băncii înjumătățirea ratei, dar nu cu mai mult de 500 de lei, pentru o perioadă de cel mult doi ani. După expirarea acestui termen, în următorii cel mult doi ani, ei vor primi o deducere fiscală de la stat. Mai exact, vor plăti un impozit pe venit mai scăzut cu până la 200 de lei, reiese din informațiile comunicate de Guvern.

Mediul de afaceri și brokerii de credite s-au arătat deranjați de faptul că executivul a anunțat măsura fără a exista o consultare sau o dezbatere publică în prealabil. Mai mult, ei acuză guvernul de lipsa unor clarificări în ceea ce privește modul în care se va implementa măsura, fiind totodată de părere că aceasta nu va duce la stimularea consumului.