Zboruri spre Delta Dunării, lansate de linia aeriană a lui Ovidiu Tender

Publicat: 16 05. 2014, 15:17
Actualizat: 06 02. 2019, 16:20

„Celor trei zboruri săptămânale pe ruta Otopeni -Tulcea li se adaugă două zboruri internaționale. Fly România este singura companie care operează zboruri de linie în Delta Dunării. Zborurile pe ruta Otopeni – Tulcea vor fi operate de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, vineri și duminică. Acestora li se adaugă două zboruri internaționale, la prețuri începând de la 29,9 euro: Bergamo – Tulcea, marți și vineri, respectiv Frankfurt – Tulcea, duminică”, se arată într-un comunicat al operatorului aerian.

Fly România este un brand al Ten Airways, companie aeriană deținută de Tender, care și-a început activitatea în 2010, operând în sistem charter și wet lease.

„Credem că prin zborul Otopeni – Tulcea vom contribui la a aduce turiștii străini mult mai aproape de Deltă. De altfel, accesul atât către Deltă cât și către litoral va fi mult facilitat și pentru turiștii români din vestul țării datorită legăturii Timișoara – Otopeni – Tulcea, cu posibilitate de transfer către Constanța. Ori, din cauza distanței de până la 16 – 18 ore cu trenul din vestul țării până la litoralul românesc, turiștii alegeau destinații din vest, mai accesibile”, a declarat, în comunicat, Cătălin Buțu, directorul executiv al companiei.

Fly România a început operarea zborurilor la mijlocul lunii mai. Rutele internaționale deservite sunt Bergamo (două zboruri pe săptămână din Tulcea), Verona (trei zboruri săptămânale din Timișoara și București), Genova (trei zboruri săptămânale din București), Barcelona (trei curse săptămânale din București), Frankfurt (trei zboruri săptămânale din București și unul din Tulcea), Palermo (două zboruri săptămânale din București) și Antalya (o cursă săptămânală din București, din luna iunie).

Pe ruta Timișoara – București, zborurile vor avea o frecvență zilnică, exceptând ziua de sâmbătă.

Pentru rutele interne, tarifele vor fi unice, respectiv 69,9 euro/zbor pentru București – Timișoara și 49,9 euro/zbor pentru București – Tulcea, în vreme ce pe rutele internaționale prețurile pornesc de la 29,9 de euro/zbor.