GÂNDUL GREEN. Cercetător: „Crește nivelul Mării Negre și aici avem o PROBLEMĂ cu Delta Dunării”

Publicat: 28 02. 2025, 17:00
Actualizat: 03 03. 2025, 11:47

Delta Dunării este afectată de creșterea temperaturii apelor, care ar putea duce la scăderea populației de pești. Problemele nu se opresc, însă, aici. Crește nivelului apei Mării Negre, astfel că în anul 2100 creșterea va fi aproape un metru, în condițiile în care altitudinea Deltei Dunării este între zero și șase metri. Anunțul îngrijorător a fost făcut de cercetătorul Florin Zăinescu, la Gândul Green, emisiune susținută de Țiriac Auto.

În prezent, Delta Dunării este afectată de creștera temperaturii medii anuale a apelor, la care contribuie, negativ, și omul – prin deversările pe care le face în fluviu.

„Cel mai mare efect pot să zic că-l are creșterea temperaturilor. Un efect direct care se vede în Delta Dunării, pentru că avem o eutrofizare, adică avem organisme de tipul algelor care se dezvoltă mult mai puternic în zonele de bălți, de laturi și și de canale, iar asta perturbă ecosistemul și duce chiar la la scăderea populațiilor de pești”, a precizat dr. Florin Zăinescu.

„Trecem printr-o perioadă în care nivelul mării crește cu 4 mm în fiecare an”

Conform acestuia, prognoza viitoare este de scădere  debitului apelor Dunării, dar problema vine dinspre Marea Neagră.

„Cea mai importantă componentă, acum, este legată de creșterea nivelului mării, iar în prezent trecem printr-o perioadă în care nivelul mării crește cu 4 mm în fiecare an, după ultimele măsurători de la NASA. Deci există o constelație de sateliți care se rotesc în jurul Pământului și putem măsura în fiecare an 4mm. Dacă adunăm 4 mm nu pare mult, dar din 1990 până în prezent – și rata asta este în creștere – nivelul mării a crescut cu 10 cm. De când au început activitățile antropice, nivelul mării a crescut cu 20 cm. Pe viitor se prognozează că nivelul mării va crește cu jumătate de metru până în 2100, cu o precizie de destul de bună. Deci, dacă punem în balans, crește nivelul mării cu un metru față de altitudinea Deltei Dunării, care este în medie de de 0 – 6m, atunci vedem că avem o problemă”, a conchis Florin Zăinescu.

Emisiunea Gândul Green este susținută de Țiriac Auto.


Citește și:

GÂNDUL GREEN. Cornel Belciug, Green Revolution: „Livratorii ne fac educație de transport alternativ”

Soluții simple și EFICIENTE pentru încurajarea transportului alternativ în Capitală. „Lucruri mici, cu un impact foarte mare”

Mai avem unde schia în România pe viitor? Soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor CLIMATICE

Cum ar putea susține mediul de BUSINESS institutele de cercetare, pentru a nu mai importa soluții

O nouă generație de panouri SOLARE, noi beneficii. „O inovație importantă în industria energetică”