Prima pagină » Gândul Green » Soluții simple și EFICIENTE pentru încurajarea transportului alternativ în Capitală. „Lucruri mici, cu un impact foarte mare”

Soluții simple și EFICIENTE pentru încurajarea transportului alternativ în Capitală. „Lucruri mici, cu un impact foarte mare”

Bogdan PavelCristian Lisandru

Bucureștiul este un oraș viu, în continuă transformare, iar transportul public, oricât de bine ar fi pus la punct, tot trebuie integrat cu transportul alternativ. O soluție, ar fi ca la la capetele de linie ale tramvaielor, autobuzelor ori troleibuzelor să fie construiască parcări pentru biciclete, a opinat Cornel Belciug, director de programe Green Revolution, la Gândul Green, emisiune susținută de Țiriac Auto.

Chiar dacă parcul auto de transport în comun a fost înnoit și, oricât de mult ar fi dezvoltat, tot nu va putea fi perfect, susține directorul de programe Green Revolution.

„Dacă noi o să așteptăm să atingem perfecțiunea într-un domeniu, ca să ne apucăm de altceva, o să fim condamnați tot timpul la starea de fapt actuală. Sistemul de transport public nu este perfect, nu va fi perfect, indiferent de efort. Este un lucru care continuu trebuie modificat, îmbunătățit. Evoluează? Da, cum și nevoile cetățenilor evoluează?

Se construiesc cartiere noi, se închid artere, apare metroul, crește populația, se dezvoltă anumite zone economice. Trebuie să privim traficul și ce se întâmplă în București ca un organism viu.

Da, unde lucrurile pulsează, te doare aici, te vindeci în partea cealaltă și așa mai departe. Niciodată nu o să fie perfect. Da, nu putem să așteptăm perfecțiunea transportului public, după aceea, un sistem de bike-sharing perfect, după care pistele perfecte și abia după aceea, când toate astea sunt făcute, să spunem, e… în cazul ăsta renunțăm la mașină”, a afirmat Corneliu Belciug.

„Se pot face lucruri foarte mici, cu bani foarte puțini și cu un impact foarte mare”

Soluția identificată de directorul de programe Green Revolution este integrarea transpotului public cu cel alternativ, respectiv bicicletele.

„Transportul public, așa cum este el, cu avantajele și dezavantajele lui, cu micile modificări care au apărut în ultimii ani, cu îmbunătățirile astea privind tramvaiele și autobuzele, e un proces firesc.

Tot ce pot eu să sper este să integreze la un moment dat sau să existe măcar la nivel de gândire economică și de gândire strategică, să fie integrat cumva cu sistemul de transport alternativ de biciclete, de exemplu”, a completat Belciug .

Directorul de programe Green Revolution a explicat și în ce constă această integrare.

„Mi-ar plăcea să văd, în zonele unde se întoarce tramvaiul sau în zone în care sunt multe mijloace de transport, să existe parcări de biciclete, da, astfel încât omul să poată să meargă cu bicicleta până acolo și după aia se duce la mijloc de transport. Asta e o integrare simplă, nu e nimic extraordinar. E o chestie cât se poate de banală. Se pot face lucruri foarte mici, cu bani foarte puțini și cu un impact foarte mare”, a conchis Cornel Belciug.

Emisiunea Gândul Green este susținută de Țiriac Auto.


Citește și:

Specialist în sustenabilitate, după ieșirea Washingtonului din Acordul de la Paris: „SUA, cea mai mare economie, resursă de INOVARE și tehnologie”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli