33 de milioane de curse aeriene și 3,2 miliarde de pasageri, în 2014

Publicat: 19 12. 2014, 07:11

Companiile aeriene au efectuat un număr record de zboruri în 2014, și anume 33 de milioane, cu aproximativ un milion mai mult decât anul trecut, a adăugat OACI într-un comunicat.

La orizontul lui 2030, peste 6,4 miliarde de călători se vor deplasa cu avionul, potrivit prognozelor actuale ale OACI, cu sediul la Montreal.

Măsurată prin numărul de pasageri plătitori pe kilometri zburați (RPK), creșterea traficului de pasageri a atins 5,9% în acest an, față de 5,5% în 2013, în contextul unei ameliorări a situației economice, a precizat OACI.

Regiunea Asia-Pacific se situează pe prima poziție în piața mondială, cu o parte de 31% din RPK, față de 27% pentru Europa și 25% pentru America de Nord.

Gradul de umplere a avioanelor a rămas totuși „relativ stabil”, la 79,5% în 2014 în comparație cu 2013, în pofida unei creșteri de 5,7% a ofertei de transport aerian, potrivit OACI. Transportatorii nord-americani sunt cei care au obținut cel mai mare grad de umplere, cu 83,5%, urmați de cei din Europa, cu 80,4%.

De asemenea, revenirea comerțului internațional a permis transportului aerian de mărfuri să progreseze cu 4,6% în 2014, adică o creștere evidentă în comparație cu cea de 0,4% înregistrată în 2013.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro