60% din americani NU AU ÎNCREDERE ÎN MASS-MEDIA

Publicat: 22 09. 2012, 15:30
Actualizat: 03 02. 2019, 04:14

Potrivit anchetei sociologice, ce a fost realizată în perioada 6-9 septembrie și care a luat în calcul răspunsurile a 1.017 adulți, 60 la sută din americani sunt de părere că marile instituții de presă nu publică informațiile în întregime, cu exactitate și în mod corect, proporție ce este un record pentru un an în care au loc alegeri prezidențiale.

Diferența de 20 de puncte dintre procentajul opiniilor negative și cel al opiniilor pozitive este la cel mai înalt nivel de când institutul de sondaje a început să realizeze periodic astfel de studii, în anii ’90.

Potrivit Gallup, peste jumătate dintre americani aveau încredere în mass-media înainte de 2004, proporție care a ajuns chiar la 72 la sută în anii ’70.

Sondajul arată că 39 la sută din persoanele intervievate se declară interesate de actualitate, o proporție în creștere față de anul trecut, dar inferioară celei din 2008, când 43 la sută din americani erau interesați de chestiunile de actualitate, în timpul precedentei campanii electorale.

Un sondaj Gallup realizat anul trecut arăta că majoritatea americanilor considerau că presa este partizană – 47 la sută erau de părere că informațiile erau de orientare „liberală”, în timp ce 13 la sută le considerau prea „conservatoare”.