7 morți, după ce un tren cu propan a explodat în Bulgaria. Cisternele erau deținute de o companie românească

Publicat: 10 12. 2016, 19:03

Explozia a distrus gara de la Hitrino, clădiri administrative și aproximativ 20 de case, a constatat un fotograf AFP. Alte aproximativ 30 de case au fost afectate.

Ministrul bulgar al Sănătății, Petar Moskov, a anunțat că 29 de persoane au fost spitalizate, dintre care 9 sunt în stare critică. Alte douăzeci și trei care prezintă răni mai puțin grave, au fost examinate, a adăugat acesta.

În cursul după-amiezii, cei aproximativ o mie de locuitori care au rămas în localitatea Hitrino au fost evacuați, după o evacuare parțială care a avut loc dimineață.

Anterior, agenția de presă Novinite anunța că cel puțin cinci persoane au murit după ce un tren de marfă încărcat cu cisterne cu propan, deținute de o companie românească și supuse tuturor verificărilor tehnice, a deraiat.

Operatorul trenului implicat în accident era Bulmarket, o companie privată care deține licență pentru transportul de mărfuri. Firma susține că nu deține informații despre ce anume a cauzat accidentul.

Stanko Stankov, patronul firmei, a declarat pentru postul public de televiziune bulgar că cisternele, deținute de o companie românească, au fost suspuse tuturor verificărilor tehnice înainte de fi folosite în rețeaua feroviară bulgară.

„Au fost supuse unei verificări, dovedind o siguranță de 1000 la sută”, a declarat acesta.

Cauza accidentului este nu este deocamdată cunoscută. Nastimir Ananiev, șeful Comsiei de Transport din cadrul Parlamentului bulgar, a spus că viteza sau greșeli tehnice ar fi putut cauza incidentul.