A uimit lumea cu ochii ei. Acum a fost arestată și riscă 7 ani de închisoare

Publicat: 26 10. 2016, 18:42

Femeia, cunoscută și sub numele de „Mona Lisa a războiului din Afganistan” datorită fotografiei realizate de Steve McCurry, ce îi punea în evidență culoarea superbă a ochilor ei verzi, a fost arestată din locuința ei din orașul pakistanez Peshawar (nord-vest), potrivit unui reprezentant al poliției.Sharbat Gula este acuzată că a obținut cetățenie pakistaneză prin falsificarea unor documente și riscă până la șapte ani de închisoare dacă se va dovedi că este vinovată, scrie Libertatea.

Un oficial al Agenției Federale de Investigații (FIA), un departament care se ocupă de cazuri de falsificare de documente, a confirmat arestarea acesteia.

„Echipa noastra, împreuna cu poliția, a descins în casa ei și a găsit atât acte de identitate afgane, cât și pakistaneze”, a declarat directorul FIA, Imran Shahid.

Familia fetei a fugit în Pakistan împreună cu mii de familii afgane atunci când forțele sovietice au invadat Afganistanul în 1979.

McCurry a fotografiat-o pe Sharbat Gula în decembrie 1984, pe când fata avea 12 ani și se afla într-o tabără de refugiați la granița dintre Afganistan și Pakistan. Fotografia ei a apărut pe coperta National Geographic în luna iunie 1985 și a fost utilizată intens pentru mediatizarea situației dificile a refugiaților.