Accident aviatic fatal în Rusia cu zeci de victime. Un avion militar, care survola Marea Neagră, s-a prăbușit în condiții suspecte

Publicat: 01 04. 2026, 11:07

Accident aviatic în Rusia. Un avion de transport militar rusesc de tip Antonov An-26 s-a prăbușit, marți seara în peninsula Crimeea, incidentul soldându-se cu moartea tuturor celor 29 de militari aflați la bord.

Ministerul Apărării din Rusia a anunțat inițial că aeronava a dispărut de pe radar în jurul orei 18:00, ora Moscovei și că o echipă de căutare și salvare a fost trimisă în zonă. La scurt timp, cel mai negru scenariu a fost confirmat. Aeronava s-a prăbușit lângă Crimeea, teritoriu ucrainean anexat ilegal de Rusia încă din 2014, scrie Mediafax.ro.

Avion militar rusesc An-26 – Foto: Facebook

Canalele media ruse de pe Telegram, care au legături cu Ministerul Apărării din Rusia, au raportat ulterior că 29 de militari ruși, inclusiv șase membri ai echipajului, au murit. Autoritățile ruse au confirmat că nu există supraviețuitori.

Totodată, anchetatorii au precizat că nu au fost identificate indicii privind o intervenție externă asupra aeronavei, iar principala ipoteză este o defecțiune tehnică. Totuși, circumstanțele exacte ale prăbușirii nu sunt încă pe deplin clarificate, iar locul exact al accidentului nu a fost confirmat oficial.

Incidentul are loc într-un context militar sensibil în zona Crimeei, teritoriu anexat ilegal de Rusia încă din 2014. În septembrie 2025, două aeronave similare An-26 au fost distruse într-un atac cu drone, în cadrul operațiunilor ucrainene.

Avionul Antonov An-26, un model vechi cu istoric de accidente

Avionul An-26, introdus în anii ’60, este un aparat turbopropulsor folosit pe scară largă pentru transport militar pe distanțe scurte și medii. Poate transporta până la 40 de soldați sau peste 5 tone de echipamente.

De-a lungul timpului, modelul a fost implicat în mai multe accidente grave. În 2020, 26 de persoane au murit după prăbușirea unui An-26 în Ucraina, iar alte incidente similare au avut loc în Rusia și în regiune în anii următori.


Recomandarea autorului

Scandal în SUA din cauza „statuii de aur a lui Trump” din viitoarea sa bibliotecă: „Seamănă îngrozitor cu simboluri ale dictatorilor”