Prima pagină » Știri externe » Două avioane s-au lovit în Miami, la o zi după haosul aerian din SUA. Pasagerii au auzit un zgomot puternic înainte de impact

Două avioane s-au lovit în Miami, la o zi după haosul aerian din SUA. Pasagerii au auzit un zgomot puternic înainte de impact

Două avioane, unul de pasageri și altul de marfă, s-au ciocnit pe Aeroportul Internațional din Miami, la o zi după suspendarea zborurilor în SUA. Două persoane au fost rănite, iar cei 166 de pasageri aflați la bordul aeronavei Copa Airlines au fost evacuați.

Un avion Boeing 737 al companiei Copa Airlines și o aeronavă cargo Boeing 767 aparținând UPS s-au ciocnit sâmbătă seară pe Aeroportul Internațional din Miami, în timp ce rulau la sol. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 21:15, într-un moment în care aeroporturile americane încercau să revină la programul obișnuit după suspendarea zborurilor la nivel național, dispusă cu o zi înainte.

Potrivit Administrației Federale a Aviației, vârful aripii avionului Copa Airlines a lovit partea din față a aeronavei UPS. În urma impactului, două persoane au suferit răni ușoare și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Momente de panică la bord: „Am simțit cum avionul s-a clătinat brusc”

Unul dintre pasagerii avionului Copa Airlines, a povestit pentru CNN că aeronava tocmai aterizase și se deplasa cu viteză normală pe pista aeroportului atunci când s-a produs coliziunea.

„Rulam pe pistă după aterizare, la o viteză normală, când, dintr-o dată, am auzit zgomotul din jurul meu devenind din ce în ce mai puternic, urmat de un țipăt colectiv și apoi de impactul cu care o altă aeronavă a lovit-o pe a noastră. În interiorul cabinei, am simțit cum avionul s-a clătinat brusc în lateral. La început, unii pasageri au început să intre în panică, dar echipajul Copa a reacționat rapid, convingându-i pe toți să rămână pe locurile lor”, a declarat un pasager al zborului Copa Airlines.

La aproximativ zece minute după accident, comandantul aeronavei le-a transmis pasagerilor că nu exista un pericol iminent și că un vehicul de tractare urma să deplaseze avionul către terminal.

Toți cei 166 de pasageri și cei șase membri ai echipajului au debarcat în siguranță, potrivit companiei Copa Airlines.

Ce au discutat piloții cu turnul de control înainte și după coliziune

Înregistrările comunicațiilor dintre piloți și controlorii de trafic aerian oferă primele indicii despre împrejurările accidentului.

FAA a precizat că echipajul aeronavei UPS primise instrucțiuni să acorde prioritate avionului Copa Airlines, care tocmai aterizase după un zbor din Panama City, Panama.

„Cineva ne-a lovit”, a transmis pilotul aeronavei Copa Airlines, potrivit înregistrării audio a comunicațiilor cu turnul de control.

Controlorul de trafic aerian a cerut apoi echipajului UPS să confirme dacă cele două aeronave intraseră în contact.

„Da, am mers prea departe, iar apoi el… ne-a atins cu aripa”, a răspuns pilotul UPS.

Ulterior, comandantul avionului de pasageri a semnalat avariile suferite în urma impactului.

„Se pare că ne lipsește vârful aripii stângi”, a comunicat pilotul Copa Airlines.

Sursa video – X/@fl360aero

În momentul coliziunii, aeronava cargo se pregătea să decoleze către Bogotá, Columbia.

Compania UPS a transmis că membrii echipajului său sunt în siguranță și că este „hotărâtă să colaboreze cu autoritățile pentru a stabili ce s-a întâmplat”. La rândul său, Copa Airlines a prezentat scuze pasagerilor afectați și a anunțat că va coopera cu anchetatorii.

„Regretăm neplăcerile pe care acest incident le-ar putea cauza pasagerilor noștri. Siguranța pasagerilor și a echipajului nostru este prioritatea noastră principală și vom coopera cu autoritățile pe parcursul anchetei”, a transmis compania aeriană.

Administrația Federală a Aviației a deschis o investigație pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs coliziunea.

Accidentul survine la numai o zi după ce FAA a dispus suspendarea temporară a zborurilor la nivel național, măsură care a provocat anulări și întârzieri în numeroase aeroporturi americane. Unii călători au fost nevoiți să petreacă noaptea în terminale, dormind pe podea în așteptarea reprogramării curselor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
„Acceptăm sau nu acceptăm?”. Propunerea făcută de SUA președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...