Activitate militară „fără precedent” a Rusiei în Marea Baltică. Polonia cere ajutorul NATO

Publicat: 11 12. 2014, 16:19

„De câteva zile, se înregistrează o activitate fără precedent a rușilor, atât în ceea ce privește flota, cât și aviația, în zona Mării Baltice și în regiunea Kaliningrad. Acest lucru ne îngrijorează. NATO are în vedere pregătirea unei reacții”, a declarat ministrul, pentru postul de televiziune privat TVN24.

În această declarație, ministrul polonez al Apărării a făcut referire în special la interceptarea, luni, de către avioanele F-16 olandeze a unor bombardiere ruse, în spațiul aerian internațional. Avioanele de vânătoare olandeze, staționate în Polonia, supraveghează, în cadrul misiunii NATO, spațiul aerian al țărilor baltice.

Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că luni au fost interceptate peste 30 de aeronave ruse de diferite tipuri – bombardiere, avioane de vânătoare și avioane de transport, „în zona Mării Baltice și în largul coastelor Norvegiei”.

În cursul acestui an, au fost înregistrate 400 de cazuri de interceptări ale unor avioane ruse în apropierea țărilor NATO, cu 50% mai mult decât anul precedent, a declarat la 20 noiembrie în Estonia secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

La 8 decembrie, Lituania a ridicat nivelul de alertă a trupelor, după ce a detectat trecerea unui grup de 22 de nave ruse de război în Marea Baltică, inclusiv o corvetă înarmată, la o distanță de doar cinci kilometri de apele sale teritoriale.