Adly Mansour, un judecător necunoscut desemnat să conducă Egiptul în perioada de tranziție

Publicat: 04 07. 2013, 14:02
Actualizat: 27 08. 2014, 09:50
Președinte al Curții Constituționale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată țara arabă, succedându-i președintelui islamist demis Mohamed Morsi, relatează AFP.

Președinte al Curții Constituționale de doar câteva zile, judecătorul Adly Mansour a fost desemnat miercuri de armată să conducă cea mai populată țara arabă, succedându-i președintelui islamist demis Mohamed Morsi, relatează AFP.

Adly Mansour va fi la conducerea unei țări divizate după mai multe zile de manifestații de amploare și sângeroase, în care s-au confruntat opozanți și susținători ai primului președinte ales democratic al Egiptului.

Ca o ironie a sorții, acest judecător a fost numit președintele Curții Constituționale chiar de Morsi la jumătatea lui mai, funcție pe care a preluat-o de două zile.

Acest sexagenar, tatăl a trei copii, a obținut o bursă pentru a studia la prestigioasa Școală Națională de Administrație (ENA) din Paris înainte de a-și începe cariera judiciară sub regimul lui Hosni Mubarak.

El a lucrat în tribunale religioase, încadrate de statul egiptean, unde emitea fatwa sau decrete pe teme religioase, dar și în tribunale civile și penale.

Spre deosebire de principalii lideri ai opoziției – precum laureatul premiului Nobel pentru Pace Mohammed ElBaradei sau fostul liderl al Ligii Arabe Amr Moussa – numele său nu a apărut niciodată printre potențialii succesori ai lui Morsi.

Acest anonimat relativ i-a interesat probabil pe militarii dornici să avanseze o figură neutră pentru a asigura tranziția care se anunță dificilă.

Acest judecător de statură mică și cu mustanță, în vârstă de 67 de ani, ar fi putut să treacă probabil pe lângă manifestanții reuniți de duminică pentru a cere plecarea lui Morsi fără să fie recunoscut.

Portetul său nu a figurat niciodată printre cele afișate în timpul reuniunilor opozanților regimului Fraților Musulmani, care au culminat miercuri cu anunțul sosirii sale la putere, la conducerea unui Guvern de tranziție.