Prima pagină » Știri externe » Aleksandar Vucic anunță că ar putea renunța la funcția de președinte al Serbiei. „Este posibil să demisionez în curând”

Aleksandar Vucic anunță că ar putea renunța la funcția de președinte al Serbiei. „Este posibil să demisionez în curând”

Melania Agiu

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că mandatul său se apropie de final și că ar putea demisiona. Șeful de stat a precizat că nu dorește să-și scurteze mandatul așa cum a făcut-o fostul președintele Boris Tadić: „printr-o formulare fără sens, pentru că ori demisionezi, ori rămâi președinte până la sfârșitul mandatului”.

Tadić a demisionat în 2012, cu zece luni înainte de sfârșitul mandatului său. Într-o declarație adresată jurnaliștilor în timpul unei vizite la Beijing, Vučić a declarat că mandatul său prezidențial se apropie de sfârșit și a sugerat că s-ar putea retrage anticipat, relatează Vraje News.

„Așadar, este posibil să demisionez în curând”, a declarat Vučić, duminică, reporterilor de la Beijing, la începutul vizitei sale în China.

El a mai spus că unele adunări, referindu-se la cea de sâmbătă de la Slavija, nu pot provoca îngrijorare, mai ales când nu au un conținut bine gândit, sunt goale și nu sunt deosebit de numeroase. Acesta a acuzat organizatorii mitingului din weekend de incidentele care au avut loc după ce acesta s-a încheiat.

Vučić a precizat că trei agenții au furnizat estimări privind numărul celor prezenți la proteste, care variau între 30.500 și 34.300, și că „am acceptat estimarea cea mai mare”, deși, a subliniat el, datele exacte arată că au fost puțin sub 34.000 de persoane prezente.

El a declarat că Partidul Progresist Sârb va organiza mitinguri în perioada 26-28 iunie, dar că „mai importante decât numărul participanților sunt mesajele care vor fi transmise cetățenilor cu această ocazie”.

Zeci de mii de persoane au protestat sâmbătă în centrul Belgradului, cerând alegeri anticipate și încheierea guvernării președintelui sârb Aleksandar Vučić. Manifestația a degenerat în confruntări între protestatari și forțele de ordine, care au intervenit cu gaze lacrimogene și grenade asurzitoare, informează Reuters.

Sâmbătă, autoritățile au suspendat total circulația feroviară pe tot teritoriul Serbiei.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Belgrad sub asediu. Autoritățile au suspendat total circulația feroviară pe tot teritoriul Serbiei. Motivul, protestele devastatoare ale studenților

Proteste violente în Serbia: zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Belgrad și cer plecarea președintelui Aleksandar Vučić

Încă o țară europeană vrea să interzică rețelele de socializare pentru adolescenți. Proiectul a ajuns în Parlament

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli. Avertismentul specialiștilor
Digi24
Crioterapie și băi în sânge de cerb pentru Putin „nemuritorul”. Programul de miliarde de $ prin care dictatorul vrea să trăiască veșnic
Cancan.ro
Momente de tensiune la granița României! Populația din Tulcea, avertizată prin RO-Alert
Prosport.ro
Simona Halep, relație încheiată brusc: Stere Halep a despărțit-o de iubit printr-un SMS! „Nu i-a convenit”
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
Mediafax
Cupa Mondială 2026: Trofeu, glorie și o avere. Câți bani va primi echipa campioană
Click
Ce trebuie să faci de Sfântul Ilie ca să-ți meargă bine și să fii ferit de necazuri. Obiceiurile respectate și astăzi
Digi24
EXCLUSIV Ciucu își apără averea și stilul de viață după acuzațiile DNA: „Nu merg la Monaco cu avioane private. Urc în lift cu curierii”
Cancan.ro
Internarea la psihiatrie l-a schimbat radical? Cheloo, de nerecunoscut pe scena de la Arena Națională
Ce se întâmplă doctore
Primele imagini cu Brad Pitt și Ines de Ramon, iubita cu 29 de ani mai tânără! Cuplul a făcut un nou pas în relație. Pare a fi copia Angelinei Jolie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Poliția din LA renunță la camerele de supraveghere cu inteligență artificială: Au generat sute de alerte false
Descopera.ro
Inteligența Artificială a rezolvat o problemă veche de 80 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Cea mai ieftină destinație europeană pentru familii în 2026