Americanii au păreri împărțite în privința unei eventuale acțiuni militare în Siria – sondaj

Publicat: 31 08. 2013, 16:53
Actualizat: 02 09. 2013, 09:56

Patru americani din zece susțin ideea unei acțiuni militare americane împotriva regimului sirian ca răspuns la folosirea armelor chimice, dar 50% se pronunță, în schimb, pentru o acțiune limitată prin atacuri aeriene, potrivit unui sondaj, relatează AFP.

Doar 42% dintre persoanele intervievate se pronunță pentru o acțiune militară americană împotriva regimului sirian pentru că acesta a utilizat arme chimice, iar 50% se opun, potrivit acestei anchete realizate pe 28 și 29 august pentru NBC News și publicate vineri, asupra unui eșantion de 700 de adulți, cu o marjă de eroare de 3,7%.

Însă 50% dintre americani afirmă, în schimb, că susțin o acțiune a țării lor, în cazul în care aceasta „se limitează la atacuri aeriene cu rachete de croazieră”, față de 44% care se declară împotriva unei asemenea acțiuni. Această ultimă întrebare a fost adresată unui eșantion redus, de 291 de persoane.
În general, aproape șase din zece persoane intervievate (58%) spun că aprobă ideea că utilizarea armelor chimice de către o țară este o „«linie roșie» care necesită un răspuns american semnificativ ce poate lua forma unei acțiuni militare”, în timp ce 35% se opun acestei idee.

O foarte largă majoritate (79%) afirmă că dorește ca Barack Obama să obțină autorizația Congresului înaintea oricărei intervenții militare în Siria. Legea americană cere, în mod teoretic, o autorizare adoptată de Congres în vederea unei mobilizări de durată a forțelor în străinătate, dar președinții americani au apreciat întotdeauna că dispun de puterea, oferită de Constituție, de a declanșa operațiuni militare fără o aprobare parlamentară.

În fine, 21% dintre persoanele intervievate apreciază că o intervenție ar servi intereselor americane (33% cred contrariul, 45% nu au o opinie în acest sens), iar 27% apreciază că ea va ameliora situația civililor sirieni (41% susțin contrariul, 31% nu au o părere în acest sens).