Anchetatori ruși l-au interogat pe tatăl dizidentului Mihai Hodorkovski în legătură cu un asasinat

Publicat: 07 08. 2015, 10:48

This browser does not support the video element.

Autoritățile ruse au anunțat în iunie că redeschid ancheta cu privire la asasinarea, în 1998, a lui Vladimir Petuhov, fost primar al orașului Nefteiugansk din Hantia-Masia (Siberia), în care îl consideră drept principal suspect pe Mihail Hodorkovski. Fostul magnat al petrolului și asociații săi au negat orice implicare în asasinat.

Hodorkovski a ispășit zece ani de închisoare pentru evaziune fiscală și deturnare de fonduri, o pedeapsă denunțată ca motivată politic, din cauză că a contestat puterea președintelui Vladimir Putin. De când a fost eliberat, în 2013, Hodorkovski continuă să se opună, din exil, în Elveția, regimului Putin.

Avocatul tatălui său, Serghei Badamșin, a catalogat joi interogatoriul drept o „presiune nerușinată” asupra lui Mihail Hodorkovski.