Aproape 60% din companiile bulgare vor acorda prime de Crăciun angajaților

Publicat: 23 11. 2014, 17:25

Salariul mediu lunar pe economie în Bulgaria a fost de 809 leva în septembrie, echivalentul a circa 413 euro, potrivit datelor institutului bulgar de statistică.

Două treimi dintre respondenții chestionați de BICA au declarat că primele vor fi acordate în funcție de rezultatele financiare ale companiilor.

„Economia Bulgariei este estimată să crească cu 1-1,5%. Pe deasupra, multe dintre companiile locale au depășit deja țintele de vânzări pentru acest an și au optimizat costurile, ceea ce le permite să obțină profituri în creștere”, a declarat directorul executiv al BICA, Dobrin Ivanov.

Dintre cele 57% de companii care și-au exprimat intenția de a acorda prime de Crăciun anul acesta, 27% au declarat că vor plăti bonusuri de până la 100 leva (51 euro), 35% vor oferi între 100 și 300 leva, iar 38% vor acorda prime de peste 300 leva.

Aproape o treime dintre managerii de companii intervievați au spus că încă nu au luat o decizie în privința acordării de bonusuri de Crăciun, în timp ce 15% au afirmat că nu își permit să plătească prime.