Atrocitățile comise de Statul Islamic într-un oraș irakian, descoperite după alungarea jihadiștilor

Publicat: 06 09. 2014, 09:01

Nu se știe la ce dată victimele, găsite în gropi comune, au fost ucise.

Cadavrele au fost transportate cu ambulanțele la morga din Kirkuk, mai la nord, pentru a fi identificate, a precizat doctorul Baha al-Bayati.

Unele cadavre erau în stare de descompunere, potrivit unui corespondent al AFP prezent la fața locului.

Potrivit unui ofițer kurd, o zonă acoperită cu sânge la intrarea în oraș pare a fi locul unde aceste persoane au fost ucise.

SI, care a lansat la începutul lui iunie o ofensivă în Irak ce i-a permis să ocupe teritorii vaste în nord, la est și vest de Bagdad, a comis numeroase atrocități, între care violuri, execuții și persecuții, în orașele cucerite.

De asemenea, SI s-a angajat într-un război în Siria, unde a cucerit regiuni vaste. La sfârșitul lui iunie, această grupare extremistă sunnită a proclamat un califat islamic în regiunile cucerite în Irak și Siria.