Au apărut noi imagini cu avalanșa produsă pe Everest în timpul cutremurului din Nepal

Publicat: 30 04. 2015, 18:42
Actualizat: 04 08. 2015, 21:09

Alpinistul irlandez Paul Devaney, cel care anul trecut a scăpat cu viață dintr-o avalanșă produsă pe Everest, a reușit să păcălească din nou moartea. Acesta se afla într-o nouă expediție pe Everest, sâmbăta trecută, atunci când s-a produs cutremurul din Nepal de 7,8 grade pe scara Richter, scrie The Telegraph.

Paul a reușit să imortalizeze, cu ajutorul unui telefon mobil, momentul în care un val uriaș de zăpadă venea cu viteză spre locul unde campase alături de alți alpiniști. „Eram în cortul cu mâncare în dimineața zilei de 25 aprilie, atunci când s-a produs cutremurul, moment în care am observat că masa a început să se miște, apoi a urmat o mișcare puternică. Am fugit afară și întregul ghețar Khumbu se mișca puternic sub picioarele mele. Tabăra noastră era poziționată în direcția în care a venit valul de zăpadă, așa că m-am uitat în sus la zăpada care venea cu putere așteptând ca pericolul să vină din direcția aceea”, a scris alpinistul în momentul în care a postat clipul pe YouTube.

Pe imagini se poate auzi cum cineva strigă la toți cei ieșiți afară să intre înăuntrul cortului. În timp ce lumea se îndrepta spre cortul cu mâncare o voce se aude spunând: „Privește! Privește!”, iar imaginea se mută în direcția vârfului de munte, de unde venea un val uriaș de zăpadă.

În cele din urmă, alpinistul irlandez intră în cort, unde continuă să filmeze. În imagini se poate vedea cum lumea este îngrozită de avalanșa puternică care a lovit tabăra de alpiniști. În interiorul cortului se aude o voce care spune :”La pământ”, iar în imagini se vede cum lumea se întinde pe jos, sub mese și așteaptă ca pericolul să treacă. 

„Este uriaș. Nu am văzut niciodată ceva atât de uriaș care să vină spre noi. Oh, Dumnezeul meu!”, spune Paul pe întregistrarea video.