Australia anunță că nu va găzdui o bază navală a Statelor Unite pe teritoriul său

Publicat: 02 08. 2012, 11:11
Actualizat: 03 08. 2012, 11:15

Ministrul australian al Apărării a anunțat că țara sa nu va găzdui o bază militară navală americană, așa cum se arată într-un raport comandat de către Departamentul american al Apărării, o propunere care a displăcut profund Chinei, relatează AFP.

Presa australiană scrie că Centrul de Studii Strategice și Internaționale (CSIS), un centru de studii de la Washington, a redactat un raport pe această temă la solicitarea Deprtamentului american al Apărării, care a fost trimis Congresului.

Acest raport evocă, între altele, posibilitatea utilizării Bazei Navale militare australiene Sterling, lângă Perth (vest), de către navele de război americane.

Însă ministrul australian al Apărării Stephen Smith a îndepărtat această idee, în cursul unui discurs susținut miercuri seara. „Nu avem baze militare americane în Australia și nu ne propunem să avem. Am vorbit însă despre un acces facilitat la instalațiile noastre aeriene sau maritime. Nimic altceva”, a subliniat ministrul.

„Motivul strategic al acestui lucru este importanța în creștere a Indiei și importanța în creștere a bazinului Oceanului Indian”, a adăugat el. Studiul evocat în presă „este un raport independent prezentat Guvernului Statelor Unite. Nu este vorba despre un document al Guvernului Statelor Unite”, a insistat Smith.

La începutul lui iunie, secretarul american al Apărării Leon Panetta a anunțat o redesfășurare a celei mai mari părți a Flotei navale americane către Oceanul Pacific până în 2020, în cadrul unei noi strategii militare a Statelor Unite axată asupra Asiei.

Cu câteva luni înainte, în noiembrie 2011, președintele american Barack Obama dezvăluia, în cursul unei vizite în Australia, o consolidare a prezenței americane în regiunea Asia-Pacific, o măsură menită să răspundă ambițiilor regionale ale Chinei, potrivit unor analiști.

Statele Unite dispun, din aprilie, de pușcași marini (US Marines) în Australia, câteva zeci pentru moment, dar al căror număr urmează să crească până la 2.500, într-un anumit orizont.

Decizia americană a provocat nemulțumire la Beijing. Însă ea a oferit asigurări celorlalte state din zonă, care au dedus că Statele Unite își vor apăra aliații și interesele în regiune, în fața creșterii puterii și revendicărilor Chinei.