Autoritățile ucrainene au arestat 39 de „sabotori” care pregăteau o rebeliune prorusă la Odesa

Publicat: 10 04. 2015, 15:19

Autoritățile ucainene au anunțat arestările joi, cu o zi înainte de vizita președintelui Petro Poroșenko în oraș, cu ocazia marcării a 71 de ani de la eliberarea acestuia de naziști de către trupele sovietice.

Serviciul ucrainean de securitate SBU a precizat că 29 de persoane au fost arestate, iar o cantitate importantă de armament și explozivi, ascunsă, a fost confiscată.

Suspecții primeau ordine de la lideri separatiști proruși din estul Ucrainei și plănuiau să asasineze un parlamentar și numeroși activiști prooccidentali, a declarat Valentin Nalivaicenko, șeful SBU.

„Potrivit planurilor pe care le aveau, ei ar fi urmat să înceapă, prin aceste acțiuni, preluarea controlului asupra vestului Odesei și din regiune, în vederea creării unei noi așa-zise republici”, a precizat el.

SBU a anunțat în urmă cu două zile că a arestat alte zece persoane, toți cetățeni ruși, pe care-i acuză că plănuiau să comită atacuri cu bombă în timpul ceremoniilor de vineri privind marcarea eliberării orașului-port în al Doilea Război Mondial.

Rușii „plănuiau acte de sabotaj și atentate cu bombă”, a declarat un purtăor de cuvânt al SBU.

În pofida faptului că Odesa se află departe de zona de conflict din estul Ucrainei, zeci de atacuri nerevendicate au alimentat o atmosferă de neîncredere care dezbină portul rusofon de la Marea Neagră.

Orașul, care a fost înființat în 1794 de către împărăteasa rusă Ecaterina a II-a, se află, adânc, în teritoriul controlat de către Guvernul ucrainean, însă există temeri că ar fi vizat de Moscova.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat anul trecut că Odesa nu face parte din Ucraina, ci din „Novorusia” (Rusia Nouă) – un termen din perioada țaristă folosit în prezent de către rebelii proruși pentru a desemna teritoriile din estul țării pe care le controlează.