Avertisment de la Parlamentul European: ,,Închiderea școlilor ar trebui să fie ultima măsură pe care să o luați!’’

Publicat: 04 09. 2020, 18:46
Andrea AMMON, Director Executiv ECDC. Sursă FOTO Parlamentul European.eu

Doctorul Andrea Ammon, directoarea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), a declarat miercuri, în fața Parlamentului European, la o dezbatere organizată de Comisia pentru Mediu, Sănătate și Siguranță Alimentară, că închiderea școlilor ar trebui să fie ultima măsură abordată, pentru a reduce efectele virusului.

Datele de la nivelul ECDC, cel mai important centru european de analiză și control al bolilor, echivalentul CDC din Statele Unite, au arătat că închiderea școlilor nu are un impact direct în privința ratei de transmisie a infecției, iar deschiderea școlilor nu a duc, în țările care au luat această măsură, la creșterea ratei de infectare, transmite directorul instituției.

,,Din toate cazurile pe care le-am raportat, mai puțin de 5% sunt tineri sub 18 ani”

,Rolul școlilor în transmisia infecției – a fost de fapt clar încă de la începutul acestei epidemii, în China, unde vedeam cum copiii sunt foarte rar afectați. Iar asta a continuat pe toată perioada acestor ultime luni. Din toate cazurile pe care le-am raportat, mai puțin de 5% sunt tineri sub 18 ani. De asemenea, atunci când sunt diagnosticați cu COVID-19, copiii par să aibă simptome minore, foarte puțini ajung să fie spitalizați și foarte rar au fost înregistrate decese. Asta înseamnă că ei ar putea avea simptome foarte reduse sau să nu dezvolte simptome”, a declarat doctorul Andrea Ammon, în Parlamentul European, potrivit EduPedu.

,,Ne-am uitat la statistici, ca să vedem care va fi rolul școlilor în transmisia acestei infecții. Sunt foarte puține focare în școli, care au fost documentate, și evidențele noastre arată la acest moment că este foarte neconcludent, ca să spunem așa, dacă este util sau nu, din punctul de vedere al transmisiei, să închizi școlile. În martie-aprilie, închiderea școlilor a făcut parte din întregul pachet de măsuri non-farmaceutice și este foarte dificil să evaluăm ce contribuție a avut închiderea școlilor în întregul ansamblu al reducerii răspândirii infecției’’, a adăugat oficialul.

,,Școlile sunt o parte esențială a societății și a vieții copiilor”

Dr. Andrea Ammon spune că, în țările care au deschis școlile foarte devreme, nu a fost înregistrat un număr mare de cazuri de coronavirus. Aceste instituții au implementat în școli măsurile recomandate de autorități: distanțarea socială, igiena mâinilor, interzicerea reuniunilor sau a adunărilor, profesorii și elevii simptomatici au stat acasă.

Haos total înainte de începerea școlii! Profesorii acuză că nimeni nu știe ce să facă!

Părinții și profesorii vor afla doar cu patru zile înainte de începerea școlii dacă elevii vor face cursuri în sălile de clasă, online sau jumătate de program la școală, iar restul acasă. În rest, există un set de reguli care trebuie respectate de elevi și profesori: mască de protecție în sala de clară, separatoare de plexiglas la bănci în sălile aglomerate. Câteva dintre măsuri le dau de cap cadrelor didactice: pauzele dintre ore vor fi de 5 minute, numai pentru schimbarea claselor, iar orele vor fi de 55 de minute.