Avertismentul dur al unui lider musulman privind noul număr al Charlie Hebdo: „Recidiva nu este înțeleaptă”

Publicat: 14 01. 2015, 10:54
Actualizat: 14 01. 2015, 13:32

„Nu este nici rațional, nici logic, nici înțelept să se publice desene și filme care-l ofensează pe Profet sau atacă islamul”, scrie într-un lung comunicat acest organism cu sediul în Qatar, prezidat de către predicatorul qatariot de origine egipteană Yusuf al-Qaradawi, considerat eminența gri a mișcării Frații Musulmani.

„Dacă suntem de acord că (autorii atentatelor) sunt o minoritate care nu reprezintă nici islamul și nici musulmanii, atunci cum putem să răspundem prin acțiuni care nu sunt îndreptate împotriva lor, ci contra Profetului venerat de un miliard și jumătate de musulmani?”, se întreabă organismul în acest text, publicat marți seara târziu.

Potrivit Uniunii Mondiale a Ulemanilor, publicarea acestor desene nu va face altceva decât „să dea credibilitate tezei (autorilor atentatelor) potrivit căreia Occidentul este împotriva islamului”.

Aceste publicații nu vor face decât „să intensifice urile, extremismul și tensiunile”, continuă organismul.

În același sens, un cleric saudit, șeicul Ahmed al-Ghamedi, a apreciat că publicarea unor noi desene cu Mahomed „nu este un lucru bun”.

„Nu așa îi vom ajuta pe alții să ne înțeleagă. Isus, Moise și mesagerii lui Allah trebuie respectați”, a adăugat el, pentru AFP.

„Eu cred că (publicarea unor desene noi) va crea noi probleme”, a avertizat el.

În decembrie, șeicul al-Ghamedi s-a aflat în centrul unei controverse, în Arabia Saudită, după ce a apărut la televizor împreună cu soția sa care purta vălul dar avea fața descoerită, un lucru ce a fost perceput ca o sfidare față de tradiția purtării vălului integral în acest regat ultraconservator.

Clericul a condus pentru o perioadă poliția religioasă din orașul sfânt Mecca, în vestul Arabiei Saudite.

Supraviețuitorii de la Charlie Hebdo au publicat miercuri primul lor număr de după atacul armat, pe a cărui coperă apare un Mahomed cu lacrimi în ochi.

La o săptămână de la atacul comis miercurea trecută la sediul publicației – soldat cu 12 morți -, săptămânalul francez de satiră a anunțat un tiraj de trei milioane de exemplare, față de 60.000 de obicei, cu versiuni în mai multe limbi străine (engleză, turcă, spaniolă, între altele).

Din Europa și până în Australia, numeroase publicații au reprodus, fără să aștepte apariația numărului, a copertei acestui număr excepțional.