Avertismentul liderului european cel mai apropiat de Trump: Războiul cu Iranul poate provoca o recesiune mai gravă decât pandemia de Covid-19

Publicat: 27 03. 2026, 11:40
Alexander Stubb și Donald Trump - Foto: Facebook/Alexander Stubb

Alexander Stubb, unul dintre liderii europeni cu cel mai bun acces la Donald Trump, trage un semnal de alarmă cutremurător: conflictul din Orientul Mijlociu riscă să declanșeze o recesiune globală auto-provocată și amenință să transforme războaiele regionale în ceva mult mai mare.

Războiul cu Iranul, spune Stubb, riscă să declanșeze o „recesiune globală auto-provocată” cu consecințe mai grave pentru economie decât pandemia de coronavirus, spune președintele Finlandei, Alexander Stubb, scrie Politico.eu.

„Cred că ne aflăm acum într-o situație în care aceasta ar putea fi o recesiune globală auto-provocată. Asta vă arată ce se întâmplă când acționați în afara cadrului regulilor și normelor internaționale.”, a declarat el.

Alexander Stubb și Donald Trump – Foto: Facebook/Alexander Stubb

Logica sa este simplă și îngrijorătoare: totul este conectat.

„Totul este legat de tot: prețul petrolului de prețul gazului, de prețul alimentelor, de prețul îngrășămintelor, de prețul produselor farmaceutice, lista continuă”, a explicat Stubb.

Strâmtoarea Hormuz nu este doar o problemă geografică este o arteră a economiei mondiale, iar blocarea ei se simte, cum spune finlandezul, „cel puțin la pompa de benzină”.

Nici al Treilea Război Mondial nu mai pare de nerostit

Stubb a încercat să evite elegant subiectul, dar nu a negat pericolul și posibilitatea izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial. Alexander Stubb descrie prezentul drept o lume în care conflictele locale au escaladat la nivel regional, iar pasul următor, cel global, nu mai pare imposibil.

„Nu aș vrea să vorbesc despre al Treilea Război Mondial, încă. Problema este că, atunci când nu există reguli și norme internaționale care să ne ghideze comportamentul, conflictul este mereu la un pas distanță”, a spus președintele Finlandei.

Legăturile dintre cele două fronturi de război sunt deja reale: Rusia ajută Iranul să identifice ținte americane, în timp ce lansează asupra Ucrainei drone de concepție iraniană.

În acest context, Stubb vede și o oportunitate neașteptată, Ucraina, cu expertiza sa în războiul cu drone dobândită după ani de conflict, ar putea deveni un aliat valoros pentru statele atacate de Iran, inclusiv pentru SUA.

„Sper că americanii înțeleg că au nevoie de ucraineni mai mult decât au nevoie de ruși”, a spus Stubb.

Cât despre negocierile de pace din Ucraina, președintele finlandez e mai degrabă pesimist: după trei runde de discuții între Washington, Kiev și Moscova, nu mai sunt planificate altele în viitorul apropiat.

„Se pare că negocierile de pace sunt acum în așteptare. Acest lucru s-ar putea datora Iranului sau faptului că au ajuns la capătul drumului.”, a recunoscut el.

Stubb mai vorbește cu Trump, dar admite că „puțin mai puțin” decât înainte.

„Nu facem apeluri oficiale. Facem apeluri informale, pe mobil, și ne trimitem mesaje. Nu folosim WhatsApp”, a dezvăluit el.

Recomandarea autorului:

Republicanii cer explicații lui Trump privind războiul cu Iranul și planurile militare: „Nu vom sacrifica vieți pentru politici externe eșuate”