Avertismentul Manilei către Beijing: Prezența militară chineză în Marea Chinei de Sud amenință pacea în regiune

Publicat: 30 06. 2013, 13:26
Actualizat: 30 06. 2013, 13:27

Manila a apreciat că o prezență militară și paramilitară chineză în Marea Chinei de Sud reprezintă o amenințare la adresa păcii în regiune, se arată într-un comunicat emis duminică de Ministerul filipinez de Externe, relatează AFP.

Ministrul filipinez de Externe Albert Del Rosario a făcut aceste declarații, citat într-un comunicat difuzat în cursul unui forum la care iau parte, la Brunei, în perioada 30 iunie-2 iulie, cele zece țări membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) și China.

„Domnul Del Rosario și-a exprimat astăzi (duminică) îngrijorarea față de militarizarea tot mai puternică în Marea Chinei de Sud”, se arată în comunicat, care evocă o „prezență masivă a unor nave militare și paramilitare chineze” în zona economică exclusivă a Filipinelor, în jurul a două recife, Scarborough Shoal și Second Thomas Shoal.

Șeful diplomației filipineze apreciază că această prezență militară chineză „amenință eforturile de menținere a păcii maritime și stabilității în regiune”.

Chinezii încalcă, pe de altă parte, un pact încheiat în 2002, prin care țări riverane la mare s-au angajat să nu adopte măsuri susceptibile să sporească tensiuni, subliniază ministrul.

În acest pact de bună purtare semnat de statele din ASEAN și China, aceste țări se angajează totodată să își soluționeze diferendele „fără să recurgă la amenințare sau la utilizarea forței”.

„Ne reiterăm angajamentul în vederea unei soluționări pașnice și conforme regulilor dreptului internațional”, a adăugat Del Rosario.

Filipinele au sesizat, la începutul lui ianuarie, un tribunal ONU de arbitraj asupra contenciosului care le opune Chinei cu privire la suveranitatea insulelor din Marea Chinei de Sud, o inițiativă pe care Beijingul a condamnat-o.

China revendică aproape toată Marea Chinei de Sud, o răscruce de drumuri maritime vitale pentru comerțul mondial, dar și o potențială rezervă de petrol și gaze și de importante resurse de pește.

În afară de Filipine, Japonia, Vietnamul, Malaysia și Brunei au, de asemenea, diferende teritoriale maritime cu China.