Avertismentul NATO pentru Rusia

Publicat: 18 08. 2014, 09:44
Actualizat: 02 09. 2019, 23:33

Militari purtând uniforme fără însemne naționale au fost dislocați când Rusia a intrat în Crimeea, în februarie. Deși președintele rus Vladimir Putin a negat inițial orice implicare, el a recunoscut în aprilie că forțele ruse au fost active în peninsulă.

Kievul și guvernele occidentale așteaptă să vadă dacă Moscova va interveni pentru a sprijini rebelii din estul Ucrainei. Unii experți militari au declarat că Putin ar putea viza țările baltice, unde există importante minorități ruse.

Generalul american Philip Breedlove, comandantul NATO în Europa, a declarat că deși Alianța Nord-Atlantică nu intenționează să intervină în Ucraina, care nu este membră NATO, țările aliate din estul Europei trebuie să se pregătească pentru o posibilă amenințare din partea „omuleților verzi”, o aluzie la militarii în uniforme fără însemne naționale.

„Mai întâi are loc cea mai importantă muncă, cea de pregătire a unei națiuni pentru problema omuleților verzi sau organizarea populației (vorbitoare) de rusă. Aceasta se întâmplă acum”, a declarat Breedlove într-un interviu publicat online de cotidianul german Die Welt.

„Cum antrenăm, cum organizăm și echipăm forțele de poliție și cele militare din națiunile (aliate) pentru a putea face față unei astfel de situații?”, a declarat el, potrivit transcrierii declarațiilor sale în engleză, furnizată de NATO.

„Dacă vedem astfel de acțiuni într-o țară NATO și le putem atribui unei națiuni agresoare, atunci se aplică Articolul 5. În acest caz va fi un răspuns militar”, a declarat el.

Clauza NATO privind apărarea reciprocă prevede că un atac împotriva unei țări membre este considerat un atac împotriva alianței.

Criza ucraineană a deteriorat relațiile dintre Rusia și Occident, acestea ajungând la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece. NATO a luat o serie de măsuri pentru a-și consolida prezența militară în estul Europei de la începutul crizei. Măsuri pe termen lung urmează să fie decise la summitul NATO din septembrie.